VIDEO Thrillerul „The 355”, debut dezamăgitor în box office-ul nord-american. „Spider-Man: No Way Home” s-a menținut lider

VIDEO Thrillerul „The 355”, debut dezamăgitor în box office-ul nord-american. „Spider-Man: No Way Home” s-a menținut lider
scris 10 ian 2022

Thrillerul de spionaj „The 355”, regizat de Simon Kinberg, cu Jessica Chastain, Diane Kruger, Lupita Nyong'o, Penelope Cruz și Fan Bingbing în distribuție, a avut un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american, dominat, pentru al patrulea weekend, de „Spider-Man: No Way Home”.

Acțiunea din thrillerul cu distribuție predominant feminină începe când o armă secretă cade în mâinile unui mercenar. Agentul CIA Mason „Mace" Brown (Jessica Chastain) trebuie să facă echipă cu rivala germană Marie (Diane Kruger), fost aliat MI6, și cu specialistul în cele mai noi tehnologii, Khadijah (Lupita Nyong'o). Împreună cu psihologul columbian Graciela (Penelope Cruz), ele pornesc într-o misiune periculoasă de a recupera arma, încercând să fie cu un pas înaintea unei femei misterioase, Lin Mi Sheng (Fan Bingbing), scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Vânzările de CD-uri sunt în creștere în SUA pentru prima dată din 2004 CITEȘTE ȘI Vânzările de CD-uri sunt în creștere în SUA pentru prima dată din 2004

„The 355” a generat, la debut, încasări de 4,8 milioane de dolari și s-a clasat pe poziția a treia în top, după noul „Spider-Man” și animația „Sing 2”, potrivit boxofficemojo.com.

Cel de-al treilea film „Spider-Man” cu Tom Holland în rol principal a obținut, în al patrulea weekend de la premieră, încasări de 33 de milioane de dolari, iar în total, la nivel global, până în prezent, a generat încasări de 1,53 de miliarde de dolari.

În noul film „Spider-Man”, personajul principal Peter Parker se confruntă cu cel mai brutal inamic de până acum - trecutul. Intriga este țesută pe mai multe planuri, iar Spider-Man se întâlnește cu personajele negative din francizele anterioare. Este vorba despre Doctor Octopus, jucat de Alfred Molina, de Electro (Jamie Foxx) și de Green Goblin (Willem Dafoe). În anterioara continuare „Spider-Man”, identitatea reală a lui Parker a fost dezvăluită în ultimele momente ale filmului. Acum, viața lui este marcată de haos.

Benedict Cumberbatch este Doctor Strange, căruia Parker îi cere ajutorul. Zendaya își reia rolul MJ, Jacob Batalon revine ca Ned Leeds, Marisa Tomei - în rolul mătușii May, Benedict Wong - ca Wong și Jon Favreau - ca Happy Hogan. Lungmetrajul, al treilea cu Holland în prim-plan, este regizat de Jon Watts.

Animația „Sing 2” s-a clasat pe poziția a doua, după ce, în al treilea weekend de la debut, a generat încasări de 11,9 milioane de dolari.

Filmul regizat de Garth Jennings continuă povestea animalelor care au reușit să salveze un teatru din Redshore City printr-un concurs muzical. Acum, după cinci ani, Buster Moon și prietenii lui trebuie să convingă un star rock retras din lumina reflectoarelor, Clay Calloway (interpretat de Bono), să li se alăture pentru un nou show.

Personajelor și-au împrumutat vocile, între alții, actorii Matthew McConaughey, Reese Witherspoon, Scarlett Johansson și Taron Egerton. În plus, trupa irlandeză U2 a compus „Your Song Saved My Life”, special pentru această animație.

„The King's Man”, regizat de Matthew Vaughn, a coborât un loc, până pe patru, după ce, în al treilea weekend de la debut, a generat încasări de 3,2 milioane de dolari.

Lungmetrajul îi are în distribuție pe Ralph Fiennes, Gemma Arterton, Harris Dickinson, Rhys Ifans și Alexandra Maria Lara.

La începutul secolului 20, agenția Kingsman este înființată pentru a ține piept unui grup secret care plănuiește un război în care ar urma să piară milioane de oameni. Vaughn a scris scenariul împreună cu Karl Gajdusek, pe baza benzilor desenate „The Secret Service”, de Mark Millar.

Filmul biografic „American Underdog”, despre jucătorul de fotbal american Kurt Warner (interpretat de Zachary Levi), s-a clasat pe locul al cincilea, în coborâre o poziție, după ce, în al treilea weekend a generat încasări de 2.4 milioane de dolari.

Top 10 al box office-ului nord-american de weekend este completat de filmul SF „The Matrix Resurrections”, musicalul „West Side Story”, comedia fantasy „Ghostbusters: Afterlife” și de dramele „Licorice Pizza” și „House of Gucci”.

viewscnt
Afla mai multe despre
the 355
box office
spider-man: no way home