Producția Wednesday, regizată de Tim Burton, care tocmai a intrat pe Netflix, a fost făcută la noi în țară.
Castelul Cantacuzino este chiar internatul Nevermore (locul principal al acțiunii), iar în multe cadre sunt imagini de la Universitatea Politehnică, de la Grădina Botanică sau de la Casa Monteoru, arată Pagina de Media.
Imaginile în care Wednesday Addams îi pedepsește pe hărțuitorii fratelui ei aruncându-le piranha în apă sunt filmate la bazinul de înot Dinamo. Cadrele exterioare, filmate în România sunt, în serial, Vermontul.
Vezi în GALERIA FOTO unde s-a filmat Wednesday în România
Mai apar imagini de la Gara Regală din Sinaia, dar și de la conacul Olga Greceanu, de lângă București.
„A fost grozav să venim aici, în România, pentru că totul s-a potrivit în mod ciudat în universul Familiei Addams. Încercarea de a face România să semene cu Vermontul a fost o provocare interesantă, dar am reușit să găsim multe noi locații. Iar în studio, am avut spațiul necesar pentru a crea platouri, așa că a fost minunat că am putut face acest lucru. Am avut spațiu suficient ca să construim exterioare, respectiv să construim orașul Jericho. Este ca și cum decorurile ar prinde viață, iar asta susține întreaga atmosferă a serialului”, spune Tim Burton regizorul Wednesday.
Tim Burton are în portofoliu producții precum Beetlejuice, Batman (cu Michael Keaton), Edward Mâini-de-Foarfecă, Batman Returns, The nighmare before Christmas, Mars Attacks, Planeta maimuțelor, Charlie și fabrica de ciocolată (Johnny Depp), Dumbo și multe altele.
Cele opt epsioade ale serialului sunt disponibile pe Netflix.
Rolul principal în serial e jucat de Jenna Ortega, iar producția mai aduce nume cunoscute, precum Catherine Zeta-Jones (Morticia Addams), Luiz Guzman (Gomez Addams) și Christina Ricci (Marilyn Thornhill).
Mâna din serial - "Thing" este a unui român. Este vorba de Victor Dorobanțu.