CNN „închide barul”

CNN „închide barul”
scris 17 nov 2022

Rețeaua americană de televiziune CNN le-a spus prezentatorilor săi vedetă să nu mai consume alcool în direct în noaptea de Anul Nou, un obicei care „subminează credibilitatea” jurnaliștilor, susține noua șefă a postului, Chris Licht.

În cadrul unei întâlniri în prezența noului președinte al rețelei, Chris Licht, acesta a declarat că ”consumul de alcool în direct subminează credibilitatea echipelor CNN și ”respectabilitatea” de care s-ar putea bucura în fața telespectatorilor”, a relatat revista americană Variety.

Urmărește-ne și pe Google News
ANUNȚ Primark, unul dintre cei mai mari retaileri, deschide primul magazin din România CITEȘTE ȘI ANUNȚ Primark, unul dintre cei mai mari retaileri, deschide primul magazin din România

În ultimii ani, telespectatorii americani s-au obișnuit să îl vadă pe prezentatorul Anderson Cooper și pe colegii săi cu un pahar de băutură în mână în Times Square, New York, în timp ce petrecerea era în plină desfășurare în spatele lor, scrie Agerpres.

Scenele care au făcut furori îl arătau pe Anderson Cooper într-o stare euforică sau pe coprezentatorul său Andy Cohen dând peste cap shoturi de tequila cu mai mult sau mai puțin succes.

De asemenea, colegul lor, Don Lemon, și-a făcut chiar un piercing în ureche în direct.

Din nefericire, pentru fanii distracției, președintele și directorul general al CNN, Chris Licht, a decis să elimine una dintre cele mai iubite tradiții de sărbători: Don Lemon beat, notează The Root.

viewscnt
Afla mai multe despre
cnn
bar
ziaristi