Un campion nigerian de șah a doborât recordul pentru cel mai lung maraton de șah, el jucând fără oprire timp de 58 de ore, relatează The Guardian.
Tunde Onakoya, în vârstă de 29 de ani, a început miercuri sesiunea maraton în Times Square din New York. El a ajuns la 58 de ore în primele ore ale zilei de sâmbătă, depășind recordul de 56 de ore, 9 minute și 37 de secunde, care a fost reușit în 2018 de Hallvard Haug Flatebø și Sjur Ferkingstad, ambii din Norvegia, scrie news.ro.
Spre comparație, la București, la Superbet Chess Classic Romania, una dintre cele cinci etape ale circuitului anual de șah fondat de Garry Kasparov, Grand Chess Tour, zece șahiști joacă în medie 36-40 de ore, doar că timp de 9 zile.
„Nu pot procesa multe dintre emoțiile pe care le simt în acest moment. Nu am cuvintele potrivite pentru ele. Dar știu că am făcut ceva cu adevărat remarcabil”, a declarat el pentru Agenția France-Presse. „Trei dimineața noaptea trecută, acela a fost momentul în care eram gata să renunț la tot... dar nigerienii au călătorit din toată lumea. Și au fost alături de mine peste noapte. Cântam împreună și dansau împreună și nu puteam să îi dezamăgesc”.
El speră să strângă un milion de dolari pentru educația copiilor din Africa în urma încercării de record mondial.
El a jucat împotriva lui Shawn Martinez, un campion de șah din SUA, în conformitate cu regulile Guinness World Record, conform cărora orice încercare de a doborî recordul trebuie să fie făcută de doi jucători care joacă fără întrerupere pe toată durata.
CITEȘTE ȘI Un studiu a constatat o prevalență ridicată a unor modificări în creierul persoanelor cu boli de inimăGuinness World Records nu a comentat încă public încercarea lui Onakoya. Uneori, organizația are nevoie de săptămâni pentru a confirma un nou record.