VIDEO China a parodiat seria „James Bond”

VIDEO China a parodiat seria „James Bond”
scris 7 ian 2022

„Pond, James Pond”: China a parodiat seria cu agentul 007, dar MI6 nu a găsit momentul comic. Directorul serviciilor secrete britanice a mulțumit, cu ironie, agenției China Nouă pentru „publicitatea gratuită” după publicarea unui videoclip parodie a filmelor cu James Bond ducând în derizoriu alianța Londra-Washington.

Răspunsul lui Richard Moore, directorul MI6, intervine într-un context de tensiuni între Marea Britanie și China provocat în special de tratamentul uigurilor și situația din Hong Kong, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Cerneala colorată folosită la tatuaje, apreciată ca periculoasă. UE interzice 4.000 de substanțe, artiștii se revoltă CITEȘTE ȘI Cerneala colorată folosită la tatuaje, apreciată ca periculoasă. UE interzice 4.000 de substanțe, artiștii se revoltă

Într-o alocuțiune publică rară, Richard Moore a declarat la finalul lui noiembrie că „adaptarea la o lume afectată de creșterea puterii Chinei este prioritatea principală” a serviciilor sale.

Șeful MI6 acuza Beijingul că „adună date din lumea întreagă” și că „se folosește de influența sa” pentru „a prinde oamenii în plasa sa”.

În răspuns, agenția de presă oficială China Nouă a publicat marți pe Twitter un videoclip parodie intitulat „No Time to Die Laughing”, referință la cel mai recent film cu agentul 007.

Videoclipul de 4,35 minute în engleză arată doi actori chinezi care interpretează agenți MI6: un bărbat în smoking numit „James Pond” („pond” înseamnă „iaz” în engleză) și o colegă în costum. În acest videoclip cu râsete pe fundal și filmat într-un castel, ce doi duc în derizoriu criticile occidentale cu privire la amenințarea chineză.

Cei doi agenți falși britanici discută de un dosar ce conține tehnici de spionaj chinez... înainte de a înțelege că sunt de fapt cele ale aliatului lor american. James Pond denunță criticile MI6 contra Beijingului drept „patetice”, o tactică folosită, potrivit acestuia, „pentru a obține un buget mare anul viitor”. Într-o convorbire cu CIA, agentul „0.07” află că telefonul său a fost pus sub ascultare... de aliatul american. „A fi inamicul Americii este periculos. Dar a fi prietenul Americii este fatal”, conchide Pond.

„Mulțumesc pentru interes (și publicitate gratuită neașteptată!)”, a reacționat Richard Moore.

Șeful MI6 a publicat de asemenea un link către discursul său din noiembrie, unde îi acuza pe agenții chinezi „că exploatează natura deschisă” a societății britanice „pentru a-și facilita operațiunile”.

Aceste „amabilități” se înscriu într-un context diplomatic tensionat. Guvernul britanic a decis în 2020 să excludă producătorul chinez Huawei din rețeaua 5G, după avertismentele americanilor cu privire la potențialul de spionaj din partea Beijingului. 

viewscnt
Afla mai multe despre
china
007