Brandul de oraș al municipiului Buzău a câștigat competiția cu cel al orașului Paris și a obținut aurul pentru cel mai bun brand de oraș din Europa în finala Galei „Transform Awards" desfășurată, miercuri seară, la Londra. Municipiul Buzău a fost înscris în competiția europeană cu logo-ul "Buzău Oraș deschis", realizat în anul 2018 de către Adrian Mironescu.
Acesta și-a înscris creația în concursul european și a câștigat aurul în fața capitalei Franței, Paris, arată Adevarul.
”Este un moment extraordinar care, iată, lansează Buzăul și pe mapamond. Este cea mai importantă publicație din domeniu care ține această competiție peste tot in lume, la New York, Londra, Dubai și Shanghai. Am început această poveste cu logo-ul în 2018 când a câștigat un tânăr de la Iasi, Adrian Mironescu care a lucrat cu noi pentru a defini un brand. Buzău oraș deschis viitorului, Buzău oraș deschis culturii, Buzău oraș deschis educației, Buzău oraș deschis sportului, Buzău oraș deschis dezvoltării. Ne-am angajat pe un drum, să ducem Buzăul cât mai sus și iată că sunt etape care se îndeplinesc, iar ceea ce s-a întâmplat în această seară este un moment extraordinar, care ne-a așezat acolo undeva foarte sus și lumea începe să știe de noi atât din România cât și din străinătate Vă mulțumesc pentru încredere! Un brand mare se face cu toți buzoienii, chiar și cei care m-au criticat. Este un rezultat extraordinar, sunt emoționat, dar mă determină și mai mult să merg pe acest drum", a spus primarul Constantin Toma la finalul galei.