Un Monet s-a vândut cu 35 de milioane de dolari la o licitație la New York

Un Monet s-a vândut cu 35 de milioane de dolari la o licitație la New York
scris 16 mai 2024

Un tablou al maestrului impresionist francez Claude Monet a fost vândut pentru aproape 35 de milioane de dolari la o licitație în New York, a anunțat casa Sotheby's.

După o scădere a pieței mondiale de artă în 2023, marile case de licitații Christie's și Sotheby's și-au lansat luni vânzările de primăvară în capitala americană a artei și a finanțelor, într-un climat plutŕ't optimist după rezultatele bune de la Londra și Paris, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Disney+ scumpește din nou abonamentul în România CITEȘTE ȘI Disney+ scumpește din nou abonamentul în România

Sotheby's, care este deținută de miliardarul franco-israelian Patrick Drahi, a anunțat miercuri seara că a vândut circa 50 de tablouri de artă modernă online, prin telefon și la sediul său din Manhattan pentru 235 de milioane de dolari.

Unul dintre cele mai scumpe tablouri, "Meules à Giverny" (1893) de Claude Monet, a fost adjudecat "într-un război al ofertelor de opt minute" pentru 34,8 milioane de dolari, a precizat o purtătoare de cuvânt.

Iar o lucrare a britanico-mexicanei Leonora Carrington (1917-2011) a doborât un record de licitație pentru artistă cu "The Distractions of Dagobert", vândută cu 28,5 milioane de dolari unui cumpărător "în sală după o bătălie de zece minute".

Acest lucru "o plasează pe Carrington printre cele cinci artiste feminine cu cele mai mari prețuri, înaintea bărbaților suprarealiști, Max Ernst sau Salvador Dali", a argumentat Sotheby's.

Societatea rivală Christie's, deținută de holdingul Artémis al miliardarului francez François Pinault, a suferit începând de joia trecută un atac cibernetic care a perturbat site-ul său web pe care se desfășoară unele dintre licitații. Cu toate acestea, compania a declarat că a "gestionat" această "problemă de securitate tehnologică".

CONFIRMARE Operațiune de piață de aproape 700 milioane de lei, oferta de la Premier Energy se închide la prețul de 19,50 lei/acțiune CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Operațiune de piață de aproape 700 milioane de lei, oferta de la Premier Energy se închide la prețul de 19,50 lei/acțiune

Christie's a vândut marți, la prestigiosul său sediu din Rockefeller Center, în centrul Manhattanului, opere de artă contemporană în valoare de 115 milioane de dolari, inclusiv o parte din colecția lui Rosa de la Cruz, un celebru dealer de artă cubano-american stabilit la Miami, care a murit în februarie.

Un tablou al artistului american Jean-Michel Basquiat, "The Italian Version of Popeye has no Pork in his Diet", s-a vândut, de asemenea, cu 32 de milioane de dolari, departe de recordurile stabilite de legendarul artist newyorkez, care a murit la vârsta de 27 de ani în 1988.

Basquiat a dominat de asemenea cele două seri de marți și miercuri la mica casă de licitații Phillips, "Untitled (ELMAR)" fiind vândut cu 46,5 milioane de dolari.

Pe fondul războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu, cu mai puțini cumpărători ruși pe piață, licitațiile mondiale de artă au atins 14,9 miliarde de dolari în 2023, față de 16 miliarde de dolari în 2022 (-14,5%), an în care pandurii au doborât toate recordurile.

viewscnt
Afla mai multe despre
monet
tablou