Tot ce trebuie să știi despre Summer Well 2023

Tot ce trebuie să știi despre Summer Well 2023
scris 7 aug 2023

Verile incredibile se trăiesc la Summer Well - evenimentul care îmbină muzica, arta, cultura și entertainmentul pentru a-ți oferi o experiență de neegalat. Cea de-a 12-a ediție a festivalului va avea loc în perioada 11 - 13 august 2023 la Domeniul Știrbey din Buftea, care ne va aștepta cu o serie de surprize printre care - lacul și domeniul au trecut printr-un nou proces de curățare, fiind îngrijite pentru a ne oferi un loc de poveste, iar un nou pod a fost construit peste lac. Pe lângă faptul că participanții vor găsi domeniul Știrbey mai frumos ca niciodată, printre headlinerii pe care abia așteptăm să-i vedem live acolo se regăsesc nume precum Florence + The Machine, Röyksopp, Yungblud și Saint Levant.

Anul acesta, Summer Well ne surprinde cu 4 scene, fiecare cu o energie distinctă. Scena Hidden Tracks by ING x Visa va fi dedicată artiștilor emergenți din România, care s-au remarcat printr-o prezență scenică unică și o personalitate puternică, și anume, Rareș, Paulina, LVX Machina, Iova, Ana Coman și + SHE + (Corina Sucarov).

Urmărește-ne și pe Google News

Scena Wiiings powered by Red Bull e menită să ne impresioneze și în acest an printr-o energie molipsitoare creată de ritmurile, versurile și rimele rapperilor cu care ne vom întâlni. 070 Shake, Ocean Wisdom, July Jones, Tommy Genesis și Ayrtn sunt doar o parte din numele pentru care ne-am pregătit sneakerșii de dans. 

Surpriza acestei ediții este combinația perfectă de genuri care va exista pe Main Stage. Aceasta este în proporție de 50% mai mare decât anul trecut și va găzdui o serie de sound-uri superbe - de la indie-ul efervescent al Florence + The Machine și punk-ul îndrăzneț a lui Yungblud, până la R&B-ul fermecător a lui Saint Levant și ritmurile electronice ale celor de la Röyksopp. Pe lângă aceștia, îi vom mai asculta live pe Tom Grennan, SG Lewis, Lime Cordiale, Temples, Yellow Days, Biig Piig, Baby Queen, Cassia, The Aces și Thus Love.

Bineînțeles, după aceste concerte live, seara se poate încheia doar cu afterparty-uri la cel puțin același nivel. Scena dedicată acestora ne va surprinde cu ritmurile electronice live ale lui Kid Francescoli, Acid Arab și Totally Enormous Extinct Dinosaurs.

De asemenea, ne dorim ca și această ediție să fie una memorabilă. De aceea, vei regăsi în paragrafele următoare câteva lucruri pe care ar fi bine să le cunoști înainte de a ajunge la festival.

Care-i treaba cu accesul?

Accesul în festival se va face din str. Oltului, începând cu ora 14:00 (vineri) și 12:00 (sâmbătă și duminică). Porțile festivalului se vor închide în fiecare seară la ora 04:00. Te așteptăm cât mai devreme pentru a evita aglomerația, în mod special în ziua de vineri.  

Un alt aspect important este cel legat de acreditări. Programul pentru acreditări va fi în fiecare zi între 08:00 - 20:00. După ora 20:00, nu se mai pot face acreditări (presa, parteneri, guestlist).

Informații la buzunarul tău

Disponibilă atât pe App Store, cât și Google Play, aplicația Summer Well conține toate informațiile necesare pe parcursul festivalului: program pe zile, harta, lista food & drinks, opțiuni de entertainment și chiar biletele de acces achiziționate de pe summerwell.ro. Sfatul nostru este să îți activezi opțiunea de „push notification”, pentru a fi la curent cu ultimele noutăți din timpul festivalului.

Patru moduri diferite în care poți ajunge la festival

Domeniul Știrbey este o zonă destul de accesibilă, unde se poate ajunge prin următoarele modalități: autobuz, tren, bicicletă, mașină.

1. Autobuz

Biletele se pot achiziționa direct de pe summerwell.ro și de la intrarea în autobuz, costul unei călătorii fiind de 22 lei, adică 44 lei o călătorie dus-întors. Plecarea se va realiza din București, stația Clăbucet (zona Piața Chibrit). Primul transport către Domeniul Știrbey va pleca la orele: 13:00 (vineri) și 12:00 (sâmbătă și duminică).

Autobuzele vor circula la intervale cuprinse între 10 și 20 de minute, asigurând un flux continuu.

Vineri

Începere program - 13:00 - plecarea primului autobuz de la Piața Chibrit.

Încheiere program - 04:00 - plecarea ultimului autobuz de la Buftea.

Sâmbătă

Începere program - 12:00 - plecarea primului autobuz de la Piața Chibrit.

Încheiere program - 04:00 - plecarea ultimului autobuz de la Buftea.

Duminică

Începere program - 12:00 - plecarea primului autobuz de la Piața Chibrit.

Încheiere program - 04:00 - plecarea ultimului autobuz de la Buftea.

Punctele de îmbarcare/vânzare bilete vor fi:

București, Stația Clăbucet (intersecția blvd. Ion Mihalache cu Calea Griviței)

Buftea - lângă stația de îmbarcare din proximitatea festivalului, amenajată special pentru a fi ușor vizibilă participanților.

2. Tren

O altă modalitate de transport pe care o încurajăm pentru a veni spre festival este trenul. Plecând din Gara de Nord, poți opta pentru un bilet pe ruta București - Buftea. Mai departe, de la gara din Buftea vei putea merge 20 de minute pe jos.

Nu există trenuri de întoarcere din Buftea către București după terminarea concertelor.

Pentru bilete și programul călătoriilor, vizitează site-ul mersultrenurilor.infofer.ro

3. Bicicleta

Totodată încurajăm sportul și mișcarea, iar dacă și tu te numeri printre cei curajoși când vine vorba de transport și optezi pentru bicicletă, vom asigura o parcare dedicată acestora la intrarea în festival.

4. Mașina personală

Nu există parcare dedicată pentru public și vă recomandăm să lăsați mașinile acasă pentru a evita aglomerația. Verificați rutele alternative: Chitila – Buftea, Corbeanca – Buftea.

Puncte de prim ajutor

Acestea vor fi disponibile în diferite puncte ale festivalului, fiind marcate pe harta ce se regăsește în aplicația mobilă Summer Well.

Good to know despre bilete

1. Asigură-te că ai biletul la îndemână

Biletul poate fi prezentat în format electronic sau fizic. Important este ca fiecare participant să aibă asupra lui biletul (de ex. nu pe telefonul însoțitorilor).

Brățara e cheia de intrare

Cu o săptămână înainte de festival, posesorii de abonamente normale și VIP își pot ridica brățara de festival din Orange Shop Victoriei și Orange Shop Băneasa Shopping City, ING Parklake Mall și ING Promenada Mall. Brățările pot fi comandate și prin aplicația Tazz.

Pentru a facilita procesul e indicat să consulți înainte programul și să ai biletul descărcat pe telefon.

Unde mergi și ce faci?

Programul este împărțit pe zile și scene și poate fi găsit în aplicația mobilă Summer Well, secțiunea line-up. Tot în aplicația de mobil se găsesc informații precum: hartă, zone de artă, opțiuni de mâncare și bătură, opțiuni de entertainment și informații utile (toalete, zone de prim ajutor etc.).

Un top-up făcut online înseamnă mai mult timp pentru distracție

În acest an, brățările pentru festival vor avea pe spate un cod PIN. Cu acesta poți realiza top-up-ul online. Înregistrează-te pe summerwell.ro/topup și adaugă suma de bani dorită pe brățară.

Banii pot fi retrași online înapoi în contul bancar din care s-a realizat tranzacția începând cu 16 august, ora 10:00, până la data de 20 august, 23:59. Suma minimă care poate fi retrasă înapoi online este de 20 lei. Sumele mai mici de acest prag pot fi ridicate doar din cadrul festivalului.

Comisionul bancar aferent refund-ului online către conturile bancare din alte țări (nu din România) va fi suportat de participant, conform regulamentului de plată al festivalului.

Reguli făcute să nu fie încălcate

- Citește secțiunea de FAQs: https://summerwell.ro/faqs

- IMPORTANT! Participanții minori trebuie să poarte asupra lor o copie a certificatului de naștere sau orice alt act de identitate. Minorii peste 12 ani trebuie să aibă și declarația de angajament semnată și completată de părintele sau tutorele legal al minorului.

- Brățările de festival nu pot fi date jos pe parcursul evenimentului, în momentul în care acest lucru se întâmplă, accesul la festival este restricționat.

- Must-haves: act de identitate, declarație de angajament (pentru minorii peste 12 ani), bilet valabil.

- Toți participanții sunt supuși unei percheziții la intrare, fără excepții permise. Refuzul controlului corporal atrage interzicerea accesului la festival pentru participant.

- Nu în ultimul rând, te invităm să consulți lista obiectelor care nu pot fi aduse în cadrul festivalului. Credem cu tărie că Summer Well este un eveniment care încurajează distracția în mod responsabil, astfel consumul substanțelor psihotrope / stupefiante (droguri) este complet interzisă.

Pentru a consulta regulamentul în detaliu, inclusiv listele cu obiecte care pot / nu pot fi aduse în cadrul festivalului, vizitează link-ul următor: https://summerwell.ro/p/regulament

Summer Well este un festival Orange,  care an de an este susținut de o serie de partneri, ce fac universul festivalului să prindă contur de fiecare dată. Aceștia sunt ING, Beck’s, glo, Pepsi, Red Bull, Bacardi, Jagermeister, Martini, Juicy Water, Bombay Saphire, Samsung, YOXO, Mega Image, Tazz, Fashion Days, Converse, MedLife, Ford, alpro, Karcher, AVON, Tuc, Pringles, Vitamin Aqua, La Roche Posay, Electrica Furnizare și Transalpina,Mobila Dalin.

Abonamentele pot fi achiziționate de pe summerwell.ro, la prețul de 575 lei + taxe. Clienții Orange au parte de preț preferențial: 475 lei + taxe. Mai multe detalii pe orange.ro/summerwell

Despre Summer Well:

Mai mult decât un festival de muzică, Summer Well este o întreagă experiență ce va avea loc în perioada 11-13 august 2023, într-o locație unică, ce ne este casă încă de la început, Domeniul Știrbey din Buftea. În 2023, Summer Well va sărbători 12 ani de la înființare. Pe lângă cele 4 scene, festivalul va avea instalații de artă, zone de mâncare și bătură, de relaxare și alte activități.

viewscnt
Afla mai multe despre
summer well 2023
muzica