TABEL România urcă în topul ''cea mai fericită țară din lume''. Cine e pe primul loc

TABEL România urcă în topul ''cea mai fericită țară din lume''. Cine e pe primul loc
scris 18 mar 2022

Finlanda a fost desemnată ''cea mai fericită țară din lume'' pentru al cincilea an consecutiv, într-un clasament în care Libanul și Afganistanul ocupă ultimele locuri, relatează AFP.

Cu un scor de 7,82 din 10, țara nordică cu 5,5 milioane de locuitori se află înaintea Danemarcei, Islandei, Elveției și a Țărilor Jos, într-un top 10 neschimbat al clasamentului, dominat de țările europene, în special din Europa de Nord, scrie Agerpres

Urmărește-ne și pe Google News
GALERIE FOTO România va avea primul Muzeu al Fotbalului CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO România va avea primul Muzeu al Fotbalului

"Țările care au înregistrat cele mai mari progrese (în clasament) au fost Serbia, Bulgaria și România (locul 28). Țările cel mai prost clasate sunt Liban, Venezuela și Afganistan", conform "World Happiness Report" (Raportul Mondial al Fericirii), un studiu anual sponsorizat de Organizația Națiunilor Unite și lansat în urmă cu un deceniu.

Libanul, zguduit de tulburări și de o criză economică gravă, ajunge astfel pe penultimul loc, cu un scor de 2,95 puncte, după Zimbabwe și chiar înaintea Afganistanului, ultima țară în clasamentul pe 2022, cu un scor de 2,40.

Studiul, publicat începând din 2012, folosește în principal sondaje Gallup în care oamenii sunt întrebați care este nivelul lor de fericire. Printre criteriile utilizate pentru evaluare sunt incluse Produsul Intern Brut (PIB), nivelul de solidaritate, de libertate individuală și de corupție, pentru a se obține în final un scor general.

Germania și Canada au coborât un loc, ajungând pe locurile 14 și, respectiv, 15, dar înaintea Statelor Unite (16), conform clasamentului oficial care cuprinde circa 150 de țări.

Franța ocupă locul 20, "cea mai bună poziție de la lansarea studiului", în timp ce Regatul Unit ocupă în continuare locul 17.

Printre celelalte mari puteri, Brazilia se află pe locul 38, Japonia pe locul 54, în timp ce Rusia scade în clasament, ajungând pe locul 80, în raportul din acest an, finalizat înaintea izbucnirii războiului din Ucraina. 

TABEL România urcă în topul ''cea mai fericită țară din lume''. Cine e pe primul loc

viewscnt
Afla mai multe despre
finlanda
cea mai fericită țară din lume