A început această aventură, care uneori a costat vieți, și a ajuns azi la ultima ei etapă. Mai are unul singur de urcat, și cel mai dificil, în Antarctica.
Medicul vrea să arate că performanța nu aparține doar sportivilor de elită. Un om obișnuit, cu o profesie, responsabilități și o familie, poate construi, pas cu pas, un proiect care îl poartă până la capătul lumii.
Un interviu acordat de Eduard Nica Profit.ro.
De câți ani ești stomatolog? Unde? Cum ai ajuns să faci asta și cât succes ai?
Sunt medic stomatolog din anul 2001. După absolvirea Facultății de Medicină Dentară am efectuat stagiatura la Spitalul Clinic „Sfântul Spiridon” din Iași, iar ulterior m-am stabilit în Pașcani.
Între 2003 și 2010 am lucrat ca medic stomatolog angajat. În 2010 am plecat în Marea Britanie, ca mulți români din acea perioadă, în căutarea unei experiențe profesionale și a unui trai mai bun. După doi ani am ales să mă întorc în România, pentru că am realizat că îmi doream să practic o stomatologie orientată spre calitate și spre relația cu pacientul.
În 2012 am fondat Dental Practice Pașcani, clinica în care activez și astăzi. În prezent avem o echipă formată din 8 medici.
Stomatologia este profesia care mă definește și prima mea pasiune. Muntele este pasiunea care îmi completează viața și care m-a învățat lecții pe care le aplic zilnic și în cabinet.
Cum ai ajuns să vrei să faci vulcani? De ce vulcani?
Totul a pornit aproape întâmplător.În timpul unei expediții în Patagonia, pe drumul dintre Punta Arenas și aeroport, l-am întâlnit pe alpinistul roman Adrian Ahritculesei, care tocmai se întorcea din Antarctica după ce finalizase circuitul Seven Volcanic Summits, odată cu ascensiunea lui Mount Sidley.
Am discutat aproape tot drumul despre expedițiile lui, despre fiecare vulcan și despre provocările logistice ale unui asemenea proiect. Mi s-a părut fascinant.
La întoarcerea acasă mi-am spus că aș putea încerca și eu. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge atât de departe. Mi-am propus doar primul vulcan. După aceea a urmat al doilea, apoi al treilea și, fără să-mi dau seama, fiecare expediție a devenit pregătirea pentru următoarea.
Astăzi mă aflu la un singur pas de finalizarea circuitului Seven Volcanic Summits. Privind în urmă, îmi dau seama că totul a început cu o conversație de câteva zeci de minute într-o mașină, în Patagonia.
Care este palmaresul tău?
Până în prezent am reușit ascensiunea a șase dintre cei șapte vulcani ai circuitului mondial Seven Volcanic Summits.
* Damavand (Iran – 5.610 m) – cel mai înalt vulcan din Asia.
* Elbrus (Rusia – 5.642 m) – cel mai înalt vârf din Europa.
* Pico de Orizaba (Mexic – 5.636 m) – cel mai înalt vulcan din America de Nord.
* Giluwe (Papua Noua Guinee – 4.367 m) – cel mai înalt vulcan din Australia și Oceania.
* Ojos del Salado (Chile–Argentina – 6.893 m) – cel mai înalt vulcan activ din lume.
* Kilimanjaro (Tanzania – 5.895 m) – cel mai înalt vârf din Africa.
Ultimul obiectiv rămas este Mount Sidley, Antarctica, cel mai înalt vulcan din Antarctica și ultima etapă pentru finalizarea circuitului Seven Volcanic Summits.
Pe lângă acest proiect, am participat de-a lungul anilor la numeroase expediții internaționale, printre care Ararat (Turcia), Muntele Olimp (Grecia), Patagonia, Alpi, Carpați și multe alte obiective montane. Fiecare expediție a reprezentat o lecție despre disciplină, adaptare și respect față de natură.
Care este diferența față de ascensiunile obișnuite? Tehnică, echipament, pregătire?
Fiecare expediție este diferită. Nu există doar o provocare fizică, ci și una logistică. Uneori traversezi junglă tropicală, alteori urci pe ghețari sau în deșerturi vulcanice aflate la aproape 7.000 de metri.
Pregătirea începe cu multe luni înainte și presupune antrenament fizic, documentare, planificare și adaptarea echipamentului pentru fiecare obiectiv.
Pericolul este mai mare?
Da, există riscuri, dar ele pot fi gestionate prin experiență și pregătire. De multe ori, pericolul nu vine din imaginile spectaculoase pe care le vedem în fotografii, ci din frig, altitudine, epuizare sau o decizie greșită. Muntele nu iartă lipsa de respect.
Descrie cea mai periculoasă situație prin care ai trecut.
Au fost două momente pe care nu le voi uita niciodată. Primul a fost în Papua Noua Guinee, în timpul expediției spre Mount Giluwe. După ce am coborât de pe munte, am fost întâmpinați de localnici, proprietarii terenurilor peste care trecusem. Erau convinși că le-am încălcat proprietatea, iar situația a devenit tensionată, în special pentru ghizii noștri.
În Papua Noua Guinee, conflictele se rezolvă într-un mod aparte: fiecare persoană implicată își spune punctul de vedere. Negocierile au durat câteva ore, într-o atmosferă extrem de tensionată. Din fericire, în final am reușit să plecăm cu toții în siguranță.
Al doilea moment a fost pe Ojos del Salado, cel mai înalt vulcan activ din lume. Un coleg de expediție a dezvoltat un edem pulmonar de altitudine, una dintre cele mai grave complicații care pot apărea la aproape 7.000 de metri.
Ca medic, primul meu instinct a fost să încerc să îi salvez viața. Am făcut tot ceea ce era omenește posibil, însă fără succes.
Ulterior, salvatorii montani mi-au explicat că, în încercarea de a-l resuscita, depusesem un efort atât de mare încât îmi pusesem propria viață în pericol.
Au fost momente care mi-au reamintit cât de fragilă este viața și că muntele trebuie respectat în permanență.
Cât costă un starter pack pentru cineva care vrea să înceapă?
Totul începe cu o pereche foarte bună de bocanci. Dacă bocancii nu sunt potriviți, restul echipamentului contează mai puțin. Ei sunt cea mai importantă investiție pentru orice pasionat de munte.
De aici înainte, echipamentul diferă foarte mult în funcție de obiectiv. Una este o ascensiune de vară în Carpați și cu totul altceva o expediție la aproape 7.000 de metri sau în Antarctica.
Ne îmbrăcăm întotdeauna în funcție de altitudine, de prognoza meteo și de specificul muntelui pe care urcăm. Straturile de haine, echipamentul tehnic și accesoriile sunt adaptate fiecărei expediții.
Muntele este imprevizibil. Chiar dacă pleci pe vreme bună, în câteva ore te poți confrunta cu vânt puternic, ninsoare, ploaie sau temperaturi foarte scăzute. Tocmai de aceea spun mereu că un echipament bun nu este un lux, ci o măsură de siguranță.
Investiția poate varia foarte mult, de la câteva mii de lei pentru un echipament destinat drumețiilor și ascensiunilor mai ușoare până la zeci de mii de lei pentru echipamentul necesar expedițiilor la mare altitudine sau în zone polare.
Dacă cineva citește acest interviu și vrea să înceapă, la ce costuri să se aștepte?
Nu recomand nimănui să înceapă direct cu expediții foarte scumpe. România oferă suficiente trasee pentru a acumula experiență.
Primele ieșiri pot avea costuri reduse, însă, odată cu obiectivele internaționale, investiția crește. Antarctica este una dintre cele mai costisitoare destinații montane din lume.
Mai ai prieteni care fac asta?
Da. Comunitatea celor care participă la astfel de expediții nu este foarte numeroasă și inevitabil ajungi să îi cunoști. Dincolo de performanță există foarte mult respect reciproc, pentru că fiecare știe câte sacrificii, câtă disciplină și câtă muncă sunt în spatele unei asemenea ascensiuni.
Ce legătură există între stomatologie și munte?
La prima vedere par două lumi complet diferite. În realitate, ele au foarte multe în comun. Atât în stomatologie, cât și pe munte, performanța se construiește prin disciplină, pregătire, răbdare și asumarea responsabilității. În cabinet lucrezi cu sănătatea oamenilor, iar pe munte lucrezi cu propriile limite.
Muntele m-a învățat să rămân calm în situații dificile. Stomatologia m-a învățat că performanța nu este un moment spectaculos, ci rezultatul miilor de decizii corecte luate zi de zi.
Ce urmează?
Mai am un singur obiectiv: Mount Sidley, Antarctica, ultima etapă a circuitului mondial Seven Volcanic Summits. Din punct de vedere fizic și profesional mă simt pregătit. Provocarea nu mai este ascensiunea în sine, ci logistica unei expediții într-unul dintre cele mai izolate locuri de pe Pământ.
Doar taxa de participare către Antarctic Logistics & Expeditions (ALE) este de 77.000 de dolari, la care se adaugă transportul, asigurarea medicală și toate costurile logistice din Argentina și Antarctica. Este, fără îndoială, cea mai dificilă etapă a întregului proiect.
Termenul-limită pentru confirmarea participării este 1 octombrie. Dacă până atunci nu vom reuși să asigurăm resursele necesare, există posibilitatea reală ca acest proiect să nu poată fi finalizat. Nu spun asta cu pesimism, ci cu realism.
Cred că un asemenea proiect nu poate fi dus la capăt de un singur om. El poate exista doar dacă în jurul lui se formează o comunitate de oameni și companii care cred în aceleași valori: disciplină, perseverență, sănătate, educație și curajul de a urmări un obiectiv pe termen lung.
Eu nu sunt alpinist de profesie. Sunt, înainte de toate, medic stomatolog. Conduc o clinică în Pașcani și îmi desfășor activitatea în fiecare zi alături de pacienții mei. Tocmai de aceea cred că această poveste poate inspira. Ea arată că performanța nu aparține doar sportivilor de elită
. Un om obișnuit, cu o profesie, responsabilități și o familie, poate construi, pas cu pas, un proiect care îl poartă până la capătul lumii.
