Rivalii Ford Puma. Un japonez, un coreean și un chinez încearcă fără succes să doboare Ford Puma în Marea Britanie. Luptă pentru locul 1

Pentru al doilea an consecutiv, unul dintre automobilele fabricate în România, Ford Puma, reușește să domine piața de autoturisme noi din Marea Britanie. Concurența este însă foarte puternică, iar principalii rivali sunt foarte aproape de modelul Puma, relevă analiza Profit.ro.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Rivalii Ford Puma. Un japonez, un coreean și un chinez încearcă fără succes să doboare Ford Puma în Marea Britanie. Luptă pentru locul 1

Cu un volum vândut în luna iulie de 3.531 de vehicule, Ford Puma a fost din nou liderul pieței britanice de autoturisme, reușind să depășească Nissan Qashqai (3.224 unități), Kia Sportage ( 3.205 unități) și Jaecoo 7 (2.709 unități), cele trei mașini care se luptă pentru titlul de „cel mai vândut automobil” în această țară.

Cele trei modele vin, toate, din Asia, dar din industrii diferite. Nissan Qashqai este un model japonez produs chiar în Marea Britanie și are cea mai îndelungată prezență în topul vânzărilor britanice.

Kia Sportage a urcat foarte mult în preferințele clienților locali, odată cu creșterea vizibilă a nivelului tehnic al mașinii.

FOTO&VIDEO Centura Comarnic, foarte aproape de lansare CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO Centura Comarnic, foarte aproape de lansare

Nu în ultimul rând, Jaecoo 7 a devenit noua atracție pentru englezi, datorită combinației de design (care amintește de Land Rover) și preț, care a rămas foarte important pentru clienții din această țară.

Ford Puma reușește să se mențină în frunte, chiar dacă la începutul anului a fost depășit temporar, inclusiv de modelul chinez, care a urcat pentru doar o lună pe prima poziție în vânzări.

Argumentele lui Ford Puma sunt legăturile puternice ale brandului american cu piața britanică, reputația numelui Puma, care vine de la prima generație, foarte populară printre britanici, dar și trăsăturile actualului model, care are un design sportiv, un preț foarte bun și motoare economice.

În plus, apariția versiunii electrice, Puma Gen-E, a readus modelul produs în România în atenția publicului, mai ales că motorul pe care îl folosește este produs chiar în Anglia.

Un detaliu important este și faptul că această versiune pur electrică este singurul automobil electric vândut pe piața din Marea Britanie care îndeplinește toate criteriile impuse de lege pentru a primi integral subvenția de circa 3.500 de lire.

FOTO&VIDEO ANUNȚ Restricțiile de pe Pasajul Basarab, ridicate de luna viitoare, dar nu total. Zeci de muncitori pe șantier și în weekend. Ce s-a făcut până acum CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO ANUNȚ Restricțiile de pe Pasajul Basarab, ridicate de luna viitoare, dar nu total. Zeci de muncitori pe șantier și în weekend. Ce s-a făcut până acum

După primele șapte luni ale anului, Ford Puma a acumulat un total de 33.173 de autoturisme înmatriculate în Marea Britanie, un volum care îi consolidează statutul de lider al pieței de autoturisme noi. Pe locul al doilea, la o distanță de peste 4.000 de vehicule, se află Kia Sportage, cu 29.033 vehicule, iar pe locul al treilea a reușit să urce Jaecoo 7, cu 26.549 unități, cu doar 220 de vehicule mai multe decât Nissan Qashqai.

Revenirea acestuia din ultimele luni ar putea însă schimba în a doua jumătate a anului ierarhia vânzărilor din una dintre cele mai mari piețe auto din Europa.

Pentru uzina Ford Otosan din România, piața britanică este un puternic pilon, deoarece aici sunt vândute mai mult de o treime din exporturile totale ale fabricii. Anul acesta, în primele șapte luni, uzina din Craiova a exportat 88.343 de mașini Puma, cu combustie și electrice, respectiv un total de 122.142 de vehicule cu tot cu modelul Courier. Peste 86% din producția Ford Otosan România merge la export, Marea Britanie, Italia și Turcia fiind principalele piețe de destinație.

Rivalii Ford Puma. Un japonez, un coreean și un chinez încearcă fără succes să doboare Ford Puma în Marea Britanie. Luptă pentru locul 1

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2581 +0.0046+0.09 %
1 USD4.4926 +0.0042+0.09 %
1 GBP6.1369 +0.0122+0.20 %
1 CHF5.6230 -0.0168-0.30 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite