Sinead O'Connor, legendă a muzicii irlandeze, a murit la vârsta de 56 de ani, după ce ani de zile s-a luptat cu probleme de sănătate mintală, iar în urmă cu un an și jumătate a trecut prin moartea fiului său de 17 ani, relatează The Daily Mail.
Nu este clar în ce circumstanțe a intervenit decesul ei, arată news.ro.

Cântăreața irlandeză a devenit celebră în întreaga lume în 1990, datorită coverului său sfâșietor al piesei "Nothing Compares 2 U" a lui Prince.
Mamă a patru copii, Sinead O'Connor a trecut în urmă cu un an și jumătate prin decesul fiului ei Shane, în vârstă de 17 ani, care s-a sinucis în ianuarie 2022, după ce a fugit din clinica unde era sub supraveghere pentru tentative de suicid.

Muziciana, care și-a schimbat numele în Shuhada' Sadaqat în 2018, când s-a convertit la islam, a spus la acea vreme că băiatul era "lumina vieții ei".
În ultimul ei tweet, transmis la 17 iulie, O'Connor a postat o fotografie cu Shane și a spus: "De atunci trăiesc ca un strigoi. El a fost dragostea vieții mele, lumina sufletului meu. Eram un singur suflet în două jumătăți. A fost singura persoană care m-a iubit necondiționat. Sunt pierdută fără el".