Sculptura ”Muza adormită” de Brâncuși a fost vândută în licitație la New York cu prețul record de 57 milioane de dolari

Sculptura ”Muza adormită” de Brâncuși a fost vândută în licitație la New York cu prețul record de 57 milioane de dolari

Muza adormită de Constantin Brâncuși, sursa foto Muzeul Metropolitan de Artă New York

scris 16 mai 2017

O lucrare din seria ”Muza adormită”, realizată de sculptorul român Constantin Brâncuși în urmă cu peste o sută de ani, a fost vândută în licitație, la New York, cu prețul record de 57,3 milioane de dolari, sumă care include comisionul casei de licitații și este cel mai mare preț obținut de o lucrare a lui Brâncuși. Lucrarea, turnată în bronz la Paris, marchează începutul lucrărilor de formă abstractă ale celebrului artist român.  

Casa de licitații Christie's din New York estimase sculptura inițial la un preț cuprins între 20 și 30 milioane de dolari, dar ulterior a ridicat estimarea la 25-35 milioane de dolari.

Urmărește-ne și pe Google News

Pasionații de artă s-au întrecut, luni seară, la New York, în oferte transmise prin telefon, dar în cele din urmă ”lupta” finală pentru lucrarea lui Brâncuși s-a dat între un domn și o doamnă aflați în sala de licitație, care au reprezentat foarte probabil alte persoane sau instituții, și un cumpărător care a licitat la telefon.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Cum să investești pe piața de artă fără să arunci banii pe “care cu boi” CITEȘTE ȘI Cum să investești pe piața de artă fără să arunci banii pe “care cu boi”

La 49,5 milioane de dolari, conducătorul licitației, a întrebat ”Vom ajunge la cifra cea mare?”, referindu-se la 50 milioane de dolari, însă așteptările i-au fost depășite când prețul a ajuns repede apoi la 51 milioane de dolari, făcându-l să exclame ”Cine ar fi crezut?!”.

Oferta finală a venit din partea domnului prezent în sala de licitație și este de așteptat ca presa americană să dezvăluie cine a fost cumpărătorul sau pentru cine a cumpărat.

”Un preț mare pentru o lucrare minunată! Și un record mondial”, a declarat conducătorul licitației după ce a adjudecat lucrarea la prețul final de 51 milioane de dolari, diferența până la 57.367.500 dolari constituind comisionul care revine casei de licitații. 

Sculptura este singura din cele două din seria Muza adormită care se mai află în proprietate privată, fiind achiziționată de un colecționar francez chiar de la sculptor, celelalte fiind expuse la muzee din Paris, Chicago sau New York.

Muza adormită este fapt o dezvoltare a lucrării Somnul, realizată în 1908 și aflată la Muzeul Național de Artă al României din București. Muza a fost realizată un an mai târziu, în 1909, mai întâi în marmură, iar ulterior șase copii ale sale au fost turnate în bronz la Paris, în celebra tehnică a cerii pierdute.

FOTO Un automobil Daimler din 1947, deținut de Principesa Mărioara a României, Regină a Iugoslaviei, a fost vândut în Anglia cu 9.000 de lire sterline CITEȘTE ȘI FOTO Un automobil Daimler din 1947, deținut de Principesa Mărioara a României, Regină a Iugoslaviei, a fost vândut în Anglia cu 9.000 de lire sterline

În 1913, Muza adormită a făcut parte, alături de Sărutul, Domnișoara Pogany și O muză, din faimoasa expoziție a lui Brâncuși de la New York, care l-a făcut cunoscut pe artistul român în SUA și a contribuit decisiv la notorietatea operelor sale.   

O variantă în marmură a Muzei adormite a fost vândută, în mai 2015, tot la Chiristie's New York, cu peste 9 milioane de dolari.

Licitația de la New York este prima vânzare a unei astfel de lucrări a sculptorului român după eșecul autorităților române de a strânge 6 milioane de euro prin subscripție publică, astfel încât statul român să achiziționeze lucrarea Cumințenia Pământului a lui Constantin Brâncuși cu 11 milioane de euro.

În licitația respectivă, un portret de femeie, din 1912, pictat de Brâncuși în tuș și guașă nu a fost vândut deoarece nu a atins decât 500.000 de dolari, estimarea minimă fiind de 600.000 dolari. 

viewscnt
Afla mai multe despre
brancusi
muza
adormita
licitatie
milioane
dolari
christie's