Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com.
Murdoch, în vârstă de 93 de ani, și-a unit destinul cu Elena Zhukova, în vârstă de 67 de ani, biolog rus la pensie.
S-a zvonit că magnatul avea o relație cu Zhukova la scurt timp după ce logodna sa cu Ann Lesley Smith a fost ruptă brusc, în aprilie 2023. Smith este o moderatoare de radio conservatoare, în vârstă de 67 de ani, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Bătălia miliardarilor: Arnault pierde în fața lui Bezos titlul de cel mai bogat om din lumeNăscut în Australia, Murdoch, care are șase copii, este președinte emerit al News Corporation, care deține Fox News, Wall Street Journal, The Sun și The Times. El a renunțat la funcția de președinte al Fox și News Corp anul trecut, lăsându-l pe fiul său Lachlan să conducă ambele companii.
Murdoch și Zhukova s-ar fi cunoscut la o petrecere organizată de una dintre fostele sale soții, antreprenoarea de origine chineză Wendi Deng.
Celelalte foste soții ale sale sunt Patricia Booker, însoțitoare de bord australiană, Anna Mann, jurnalistă de origine scoțiană, și Jerry Hall, model și actriță americană.
Zhukova a fost căsătorită cu miliardarul rus al petrolului Alexander Zhukov, iar fiica lor Dasha - o femeie de afaceri și de societate - a fost căsătorită cu oligarhul rus Roman Abramovici până în 2017.
Rupert Murdoch și-a început cariera în Australia în anii 1950 - în cele din urmă a cumpărat ziarele News of the World și The Sun în Marea Britanie în 1969. Ulterior, el a cumpărat o serie de publicații americane, inclusiv New York Post și Wall Street Journal.
În 1996, a lansat Fox News - în prezent cel mai urmărit canal de știri din SUA.
Prin intermediul News Corp, fondată în 2013, Murdoch rămâne proprietarul a sute de instituții media locale, naționale și internaționale.
Cariera sa nu a fost lipsită de controverse. Unul dintre cele mai nefaste momente ale sale a fost faimosul scandal al pirateriei telefonice din Marea Britanie, care a izbucnit după ce s-a aflat că News of the World a ascultat mesajele vocale ale elevei asasinate Milly Dowler.
În septembrie anul trecut, Murdoch a anunțat că se retrage din rolul de lider al imperiului său media, lăsând frâiele fiului său Lachlan și preluând ulterior rolul de președinte emerit atât al Fox, cât și al News Corp.