Ministerul Finanțelor vrea să ia 7 miliarde de lei de la bănci în iunie

Ministerul Finanțelor vrea să ia 7 miliarde de lei de la bănci în iunie
scris 2 iun 2024

Ministerul Finanțelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 750 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni.

Suma totală, de 6,95 miliarde de lei, este cu 1,06 miliarde de lei mai mare față de cea care a fost programată în mai 2024, de 5,89 miliarde de lei, și va fi destinată refinanțării datoriei publice și finanțării deficitului bugetului de stat, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, în data de 6 iunie este organizată licitație pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 600 de milioane de lei, cu scadența în 31 martie 2025, iar în 13 iunie va fi organizată licitație pentru o emisiune similară, de 600 milioane lei, cu scadența în 28 mai 2025.

Perspectiva unei \ CITEȘTE ȘI Perspectiva unei "reunificări" pașnice cu Taiwanul este "tot mai slabă", spune ministrul chinez al Apărării

De asemenea, pe parcursul lunii iunie 2024, vor fi lansate 11 emisiuni de obligațiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 5 miliarde lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea inițială a emisiunii de obligațiuni (750 milioane de lei în total).

Astfel, au fost programate licitații pentru o emisiune de obligațiuni de 200 milioane lei, în 10 iunie, o emisiune de 300 de milioane lei, în 17 iunie și nouă emisiuni de 500 milioane lei, în 3 iunie (două), 6 iunie, 10 iunie, 13 iunie, 17 iunie, 20 și 27 iunie (două).
 

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul finantelor
imprumuturi
datorie publica