Banca americană de investiții Goldman Sachs a ales Anglia drept viitoare câștigătoare a Campionatului European de fotbal EURO 2020. Aceasta a fost concluzia unui studiu în care banca americană a analizat peste 6.000 de meciuri.
În cadrul studiului, s-au folosit meciuri disputate din 1980 până în prezent pentru a crea un model de probabilitate și predictibilitate.

Astfel, acesta a inclus elemente precum punctele forte ale echipelor, faptul că se joacă pe Wembley, tradiția și multe altele.
În schimb, țestoasa austriacă Sigmund, devenită marele oracol al EURO2020 în țara sa, a pronosticat victoria Italiei asupra Angliei la finala care se va disputa duminică pe stadionul Wembley (Londra), relatează EFE.

Ca și în predicțiile sale anterioare, îngrijitorii au plasat două boluri cu mâncare, reprezentând fiecare selecționată, conținând fructele sale preferate: căpșune și caise.
Țestoasa nu a stat pe gânduri și s-a dus direct la bolul reprezentând Italia și a pronosticat o victorie pentru selecționata lui Roberto Mancini.