Într-o lume în care design-ul și componenta vizuală sunt din ce în ce mai importante în toate domeniile, felul în care arătăm devine cartea noastră de vizită. În cazul bărbaților, mai mult decât estetica hainelor, contează felul în care acestea răspund unui set de exigențe din sfera utilității și a confortului.
Cum poți obține imaginea impecabilă atunci când vestimentația ready to wear e departe de a te îmbrăca perfect? În prezent, pe lângă vestimentația de serie, bărbații pot opta pentru costume made-to-measure sau bespoke. Ambele variante permit o serie de personalizări similare precum măsura, culoarea, țesătura etc., dar se diferențiază prin însăși esența lor.
Costumul made-to-measure este un produs de fabrică, adaptat pe dimensiunile purtătorului după alegerea unui tipar de serie, în timp ce costumul bespoke este manufacturat de la zero, ca o soluție perfectă pentru cerințele specifice ale clientului. Pentru ambele se “dă o comandă”, însă “pe comandă” în sensul clasic, este doar produsul bespoke – o adevărată bijuterie a croitoriei, rar întâlnită. Din 2016, atelierul SARTO bespoke este locul unde consultanții vestimentari, alături de maeștrii croitori cu zeci de ani de experiență, le oferă clienților costume atât made-to-measure cât și bespoke, garantând la cel mai înalt standard al calității și perfecțiunea.
Piesele care fac diferența prin personalizare
În atelierul SARTO bespoke îți poți personaliza atât costumul și piesele casual, dar și alte piese, pentru un look impecabil, indiferent de stilul vestimentar abordat.
Costumul este piesa de rezistență a unui atelier de croitorie autentic pentru gentlemeni, ca SARTO bespoke. Domnii pot opta pentru versiunea made-to-measure sau bespoke, în funcție de scop și particularitățile corporale. Rezultatul urmărit trebuie să fie un costum perfect proporționat, confortabil pentru purtător, dar și pentru ochiul privitorului. Ambele versiuni permit personalizări estetice (culori, nasturi, butoniere), însă versiunea bespoke se remarcă prin soluțiile practice (buzunare suplimentare, accesorii care împiedică ieșirea cămășii din pantaloni, punerea în măsuri în cazul fluctuațiilor de greutate și multe altele).
Cămașa este o piesă esențială în garderoba fiecărui bărbat, baza care oferă echilibru stilistic oricărei ținute, elegantă sau smart-casual. Disponibile atât în variantă made-to-measure, cât și bespoke, la SARTO obții cămăși care îți vin ca turnate, personalizate de la culoare, țesătură, până la tipul de guler sau alte ajustări mici, de mare impact (adaptarea manșetei în funcție de felul în care este purtat ceasul, spre exemplu).
Sacoul made-to-measure sau bespoke completează cu succes o ținută formată din cămașă și jeans. Pentru echilibru în ținutele casual, poate fi personalizat în direcția unui blazer, ca element central al unui stil relaxat, ușor de adoptat chiar și pe yacht sau la golf.
Pantalonii “pe comandă” vin și ei cu o mulțime de avantaje, printre care un grad ridicat de rezistență la șifonare, accesorizarea cu ajustoare pentru a elimina grija curelei sau personalizarea minuțioasă atunci când vine vorba de jeanși. Denimul de calitate este pe cât de căutat și îndrăgit, pe atât de rigid când vine vorba de compatibilitatea cu siluetele care nu respetectă tiparul.
O pereche de jeanși la fel de moderni ca cei ready to wear din vitrinele magazinelor, dar produși exact pe dimensiunile purtătorului, în atelierul SARTO bespoke, pot fi următoarea ta piesă preferată din garderobă.
În anotimpul rece look-ul rămâne impecabil cu ajutorul unui layering pe măsură. Un palton made-to-measure sau bespoke poate schimba întregul aspect al unei ținute, o vestă în aceeași linie îi poate adăuga “autoritate”, iar un pulover made-to-measure peste cămașă rămâne soluția elegantă cu ajutorul căreia poți să treci peste o zi friguroasă.
Spre deosebire de piesele ready to wear ale căror principale avantaje sunt prețul și disponibilitatea imediată, articolele personalizate au o mulțime de beneficii care nu pot fi ignorate de cei care au înțeles că felul în care se prezintă în mediul de business este esențial: pun în valoare corpul prin dimensiunile și proporțiile corecte, contribuie la conturarea unui stil vestimentar de cunoscător, permit personalizări inedite și nu numai. În atelierul SARTO bespoke vin la pachet cu consiliere vestimentară de cea mai bună calitate, care începe chiar cu stabilirea opțiunii potrivite, în funcție de nevoile clientului: made-to-measure sau bespoke.