Lungmetrajul „Jumanji: The Next Level”, cu Dwayne Johnson și Kevin Hart în distribuție, conduce box office-ul nord-american de weekend, unde „Richard Jewell” a înregistrat cel mai slab debut în patru decenii pentru cineastul Clint Eastwood.
Filmul de aventuri regizat de Jake Kasdan a debutat pe primul loc în clasamentul nord-american, cu încasări de 60,1 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.
Din distribuția filmului mai fac parte Karen Gillan, Jack Black, Danny DeVito și Danny Glover, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Canabisul light, legalizat de Parlamentul italianDupă trei săptămâni petrecute pe primul loc, animația „Frozen II” a coborât acum pe poziția secundă. În al patrulea weekend de la debut, filmul a generat încasări de 19,1 milioane de dolari.
Comedia „Knives Out”, ce spune povestea unui detectiv care investighează moartea patriarhului unei familii excentrice, a coborât un loc în top, până pe trei, după ce a generat încasări de 9,2 milioane de dolari în al treilea weekend de la premieră. Filmul este regizat de Rian Johnson, iar din distribuție fac parte Daniel Craig, Chris Evans, Ana de Armas și Jamie Lee Curtis.
În ciuda criticilor favorabile, drama „Richard Jewell” a lui Clint Eastwood bazată pe întâmplări reale a debutat cu încasări de 5 milioane de dolari, pe locul al patrulea. Pentru cineastul în vârstă de 89 de ani este unul dintre cele mai dezamăgitoare debuturi. Cel mai recent, „Bronco Billy” a înregistrat recordul negativ, cu încasări de 3,7 milioane de dolari, la debutul din 1980.
Filmul spune povestea adevărată a lui Richard Jewell, agent de securitate a cărui viață a fost dată peste cap după ce presa l-a numit posibil suspect în atacul cu bombă de la Jocurile Olimpice de la Atlanta din 1996. Jewell a anunțat existența unui rucsac cu bombă și a ajutat la degajarea zonei, doar pentru a se găsi apoi în postura de a fi suspectat că a avut de-a face cu atentatul. El a fost achitat de calitatea de suspect după trei luni și a murit în 2007 din cauza unui atac de cord, la vârsta de 44 de ani.
Thrillerul „Black Christmas” a debutat pe locul al cincilea, cu încasări de 4,4 milioane de dolari. Filmul spune povestea unor studente care, în vacanța de Crăciun, sunt urmărite de un individ care se dovedește a fi parte dintr-o conspirație.
Filmul biografic „Ford v Ferrari”, cu Matt Damon și Christian Bale în distribuție, a coborât trei locuri în top, până pe șase, cu încasări de 4,1 milioane de dolari în al cincilea weekend de la premieră.
Tot trei locuri a coborât și drama „Queen & Slim”, cu Daniel Kaluuya și Jodie Turner-Smith în distribuție, clasându-se pe locul al șaptelea. Filmul a generat încasări de 3,6 milioane de dolari în al treilea weekend de la debut.
„A Beautiful Day in the Neighbohood”, cu Tom Hanks în rolul vedetei de televiziune Fred Rogers, s-a clasat pe locul al optulea, în coborâre trei poziții, după ce, în al patrulea weekend de la premieră, a generat încasări de 3,3 milioane de dolari.
Locul al nouălea a fost ocupat de drama biografică „Dark Waters”, regizată de Todd Haynes, cu Mark Ruffalo în rol principal. Ea a generat încasări de 2 milioane de dolari în al patrulea weekend de top.
Thrillerul „21 Bridges”, cu Chadwick Boseman în rol principal, s-a clasat pe poziția a zecea, cu încasări de 1,1 milioane de dolari, în al patrulea weekend de la premieră.