JO 2020 de la Tokyo vor costa Japonia cel puțin 11,5 miliarde de euro

JO 2020 de la Tokyo vor costa Japonia cel puțin 11,5 miliarde de euro
scris 20 dec 2019

Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 vor costa aproximativ 1350 miliarde de yeni (11,5 miliarde de euro), au anunțat organizatorii, citați de Le Figaro.

Această sumă nu cuprinde și cele 250 de milioane de euro necesare pentru deplasarea maratonului și a probelor de marș la Sapporo, din cauza temperaturilor ridicate prevăzute în acea perioadă. La acest punct, partea japoneză discută cu oficialii Comitetului Internațional Olimpic (CIO) pentru a stabili cine va suporta cheltuielile în urma acestei decizii de ultim moment, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Manifestul lui Pierre de Coubertin, vândut la licitație pentru 8,8 milioane de dolari, un record CITEȘTE ȘI Manifestul lui Pierre de Coubertin, vândut la licitație pentru 8,8 milioane de dolari, un record

Fiind vorba de 1350 miliarde, 597 vor fi acoperite de municipalitatea din Tokyo, 603 de miliarde de către Comitetul de Organizare și 150 de miliarde de către Guvernul central. Potrivit celei de-a patra și ultime versiuni a bugetului, încasările din sponsorizări și vânzarea de bilete sunt mai mari decât 30 de miliarde de yeni, cât s-a estimat inițial. Acest lucru compensează, conform organizatorilor, o creștere a cheltuielilor prevăzute pentru transport și securitate și pentru a lupta împotriva căldurii.

De asemenea, există și o rezervă de 27 de miliarde de yeni pentru eventuale urgențe, cum ar fi catastrofe naturale.

Totuși, costul pentru națiune a provocat o polemică, Comisia de verificare a conturilor apreciind la 1.060 miliarde de yeni (circa 9 miliarde de euro) cheltuielile reale ale statului, între candidatura și atribuire din 2013 până în 2018.

viewscnt
Afla mai multe despre
jo tokyo 2020
jocurile olimpice