Actorul James Earl Jones reprezintă vocea aflată în spatele legendarului personaj Darth Vader din franciza "Star Wars", însă actorul american, ajuns între timp la vârsta de 91 de ani, a decis să renunțe la acest rol, informează BBC.
Într-un interviu acordat pentru Vanity Fair, coordonatorul editorilor de sunet care lucrează pentru "Star Wars", Matthew Wood, a dezvăluit că James Earl Jones "intenționeză să renunțe la acest personaj", arată Agerpres.
Vocea starului american a fost remasterizată folosind înregistrări din filmele originale ale francizei "Star Wars" pentru a fi inclusă în recentul serial "Obi-Wan Kenobi" lansat de Disney+.

Au fost utilizate și unele dintre înregistrările de arhivă care conțineau vocea lui James Earl Jones.
Pentru proiectele viitoare ce vor fi lansate în cadrul francizei "Star Wars", actorul american și-ar fi dat deja permisiunea ca Disney și Lucasfilm să folosească un soft de inteligență artificială și înregistrări de arhivă pentru a-i recrea vocea.
Actorul american a primit mulțumiri pentru sfaturile oferite despre felul în care ar trebui jucat personajul Darth Vader în serialul "Obi-Wan Kenobi", iar Matthew Wood l-a descris ca pe "un bunic binevoitor".

Familia actorului s-a declarat încântată de felul în care vocea lui James Earl Jones a fost recreată de Respeecher, o companie ucraineană specializată în editare și clonare de sunet, cu sediul general la Kiev.
Respeecher a colaborat anterior cu Lucasfilm pentru a crea vocea unei versiuni tinere a personajului Luke Skywalker pentru un alt serial lansat de Disney+, intitulat "The Book of Bobba Fett".
James Earl Jones a asigurat vocea personajului Darth Vader în filmul care a lansat această franciză, "Star Wars: A New Hope" (1977), precum și în cele două continuări ale acestuia, "Star Wars: The Empire Strikes Back" (1980) și "Star Wars: Return of the Jedi" (1983).

Ulterior, actorul american a reluat acest rol și în filme precum "Rogue One" - primul opus dintr-o antologie inspirată din "Star Wars" - și "Star Wars: The Rise of Skywalker" - al treilea opus dintr-o trilogie sequel.
Un alt actor a purtat de fiecare dată costumul lui Darth Vader pentru a asigura secvențele de mișcare ale faimosului personaj negativ, inclusiv regretatul David Prowse, în timp ce James Earl Jones asigura vocea gravă și de acum instantaneu recognoscibilă a acestuia