Jaf de peste patru milioane de euro la un magazin de bijuterii din hotelul Ritz de la Paris

Jaf de peste patru milioane de euro la un magazin de bijuterii din hotelul Ritz de la Paris
scris 11 ian 2018

Trei persoane au fost reținute, însă alte două au reușit să fugă, după ce au jefuit un magazin de bijuterii din hotelul Ritz, situat în apropiere de piața Vendome din centrul Parisului.

Nicio persoană nu a fost rănită, iar prejudiciul s-ar ridica la aproximativ 4,5 milioane de euro, au anunțat surse din poliție, citate de Le Figaro.

Urmărește-ne și pe Google News

Persoanele care au spart geamurile magazinului ar fi avut asupra lor o secure și două pistoale, scrie News.ro.

"La Ritz sunt expuse celebre bijuterii de la mari creatori", a explicat o sursă din cadrul poliției.

Ianuarie, luna călătoriilor de shopping; Bucureștiul, trecut pe harta destinațiilor, alături de Dubai, New York și Milano CITEȘTE ȘI Ianuarie, luna călătoriilor de shopping; Bucureștiul, trecut pe harta destinațiilor, alături de Dubai, New York și Milano

Cele trei persoane au fost reținute de "echipe ale poliției locale" care se aflau în piața Vendome.

Potrivit Le Figaro, scriitorul Frédéric Beigbeder se afla la Ritz în momentul jafului și s-a refugiat în subsol când hoții au intrat în barul Hemingway.

Securitatea din cartieri a fost întărită în 2014, după jafuri comise la mai multe firme din zonă.

viewscnt
Afla mai multe despre
jaf
bijuterii
ritz