Stadionul Știința, una dintre cele mai vechi arene din Timișoara, inaugurat în 1928, va fi complet transformat în urma unui proiect inițiat de Universitatea Politehnica, în valoare de aproape zece milioane de euro, bani obținuți din bugetul Ministerului Educației Naționale.
Proiectul cuprinde construcția unei tribune cu o capacitate de 1.600 de locuri, o parcare etajată cu 220 de locuri și, pe acoperiș, vor fi amenajate două terenuri de mini-fotbal, dotate cu vestiare.
De asemenea, va fi construită o clădire nouă care va include, printre altele, vestiare, sală de fitness, centru de presă, cabinet medical, birouri și o cafenea cu terasă, tot pe acoperiș, arată G4Media.ro.
În ceea ce privește parcarea auto, aceasta va funcționa pe trei niveluri: la parter, etajul 1 și etajul 2.
„Proiectul este unul futurist, având inclusiv terenuri de sport deasupra tribunelor. Clădirea a fost inițial gândită ca o tribună, dar, având în vedere amplasamentul, s-a decis să se includă și locuri de parcare. În zona respectivă existau deja două terenuri sintetice, iar cerințele de parcare și terenuri de sport au fost integrate în acest proiect. Astfel, extinderea și modernizarea bazei sportive Știința au evoluat de la simpla amenajare a unei tribune la includerea unor parcări și a două terenuri de fotbal pe acoperiș. În plus, proiectul include și o zona de relaxare pentru studenți. Pe acoperiș, pe lângă cele două terenuri de fotbal, va exista o terasă unde studenții pot socializa. Între cele două terenuri va fi o terasă circulabilă. Tribuna va avea 1.600 de locuri pe scaune, oferind astfel o capacitate considerabilă pentru evenimentele sportive și alte activități”, a declarat Simon Pescari, prorectorul Universității Politehnica din Timișoara.
CITEȘTE ȘI Românii au cheltuit mai mult pentru bunuri de larg consum, în primul semestru„Ar trebui să fie gata chiar în 2025”
Terenul pe care se realizează construcțiile are peste 5.000 metri pătrați, iar termenul de execuție prevăzut în autorizație este de 24 de luni. Asta înseamnă începutul anului 2026, însă, conform prorectorului Pescari, dacă nu vor apărea probleme cu finanțările, ar putea fi finalizat în sfârșitul anului 2025.
„În prezent, se lucrează la placa de deasupra parterului construcției, care este compusă din trei corpuri structurale, datorită dimensiunilor și lungimii construcției. Primele două corpuri, care includ parcările și zonele de joc, au finalizat parterul. Al treilea corp, care conține rampa de urcare, este ceva mai dificil de realizat, dar se lucrează intens la partea de rezistență a parterului. Trebuie luat în considerare faptul că iarna va aduce temperaturi scăzute, ceea ce ar putea impune o pauză în activitatea de construcție. Acest lucru nu înseamnă că lucrarea nu va fi finalizată la standardele cerute, ci că vor fi respectate cerințele și normativele în vigoare. Termenul de finalizare pe care-l avem este 2026, dar ținând cont de ritmul de lucru și dacă vom avea bugetul necesar pentru a face plățile, ar trebui să fie gata chiar în 2025”, a adăugat Simon Pescari.
Istoria unei arene cochete
Stadionul Știința a fost inaugurat în 1928 ca bază sportivă a Politehnicii, însă acolo a jucat și Poli, echipa fanion a orașului, până la construcția actualului stadion „Dan Păltinișanu” (fostul stadion „1 Mai”).
CITEȘTE ȘI Casa care a găzduit clubul în care membrii formației Beatles și-au început cariera, la închiriere pe Airbnb„Arena Politehnica era una dintre cele mai cochete și moderne arene din oraș, asigurând studenților Școlii Politehnice toate facilitățile necesare pentru a practica o gamă largă de sporturi, ghidându-se după eterna lege – mens sana in corpore sano, așa cum era prezentată în ziarul Vestul la vremea respectivă. Inaugurarea terenului a avut loc în prezența mai multor personalități timișorene ale vremii, inclusiv generalul Alexandru Bunescu (comandantul Diviziei I Timișoara), inginerul Constantin Teodorescu (rectorul Școlii Politehnice), prefectul Dimitrie Nistor și primarul Augustin Coman. Tudor Chiroiu (căpitanul clubului de fotbal Politehnica Timișoara) a marcat momentul printr-un șut în sticla de șampanie, imitând botezul vapoarelor. Inaugurarea arenei Politehnica a marcat sfârșitul unei perioade de rătăciri pentru Politehnica pe toate maidanele Timișoarei. Poli avea, în sfârșit, o casă”, scrie site-ul sspolitehnica.ro.
Situată între facultățile de Mecanică, Arhitectură, Electrotehnică și clădirea nouă a Bibliotecii Universității Politehnice, arena dispune de pistă de atletism (tartan), tabelă electronică de marcă și instalație de nocturnă.