Internaționalul portughez de fotbal Cristiano Ronaldo, fără club de la rezilierea contractului cu Manchester United la sfârșitul lunii noiembrie, a semnat pentru doi ani și jumătate, până în iunie 2025, cu Al-Nassr, a anunțat clubul saudit.
„Abia aștept să descopăr un nou campionat de fotbal, într-o altă țară”, a spus Ronaldo, în vârstă de 37 de ani, citat pe contul de Twitter al noului său club. El a pozat cu noul său tricou, galben și albastru, cu numărul său obișnuit 7 .
Transferul fostului jucător de la Real Madrid, cel mai bu marcator din istoria Ligii Campionilor, este unul dintre cele mai răsunătoare din istorie prin suma uluitoare a salariului, estimată la 200 de milioane de euro pe doi ani și jumătate, și pentru că scoate în evidență campionat al Arabiei Saudite mai puțin cunoscut, arată news.ro.
CITEȘTE ȘI FOTO Țările cu cea mai bună mâncare din lume. Pe ce loc e România„Se scrie istoria. Acest transfer nu numai că va inspira clubul nostru să aibă și mai mult succes, dar va inspira liga noastră, țara noastră și viitoarele generații de băieți și fete să performeze cât mai bine”,a anunțat clubuș Al- Nasr.
Al-Nassr, echipă antrenată de francezul Rudi Garcia, a câștigat nouă titluri de campioană a Arabiei Saudite, ultimul în 2019.