FOTO Ce răspund Facebook și Google despre reclamele "deep fake" cu Isărescu și Daniel Dines care „vând” platforme de îmbogățire rapidă: Mulțumim, n-am făcut nimic!

FOTO Ce răspund Facebook și Google despre reclamele "deep fake" cu Isărescu și Daniel Dines care „vând” platforme de îmbogățire rapidă: Mulțumim, n-am făcut nimic!
scris 3 feb 2024

S-au înmulțit reclamele de tip deep fake de pe platformele de socializare în care celebrități, mai ales din lumea financiară, "se oferă" să dea românilor secretul îmbogățirii rapide. Cu buze care se mișcă anapoda și voci care o iau razna, clipurile sunt vizibil trucate, dacă le urmărești cu puțină atenție. Totuși, mulți le iau de bune. Reclamațiile la Facebook și Google nu au însă niciun efect.

Clipurile trucate cu imaginea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, care ar inaugura o nouă platformă de investiții la Banca Națională a României au umplut în ultimele zile Facebook-ul, fiind postări promovate, care intră automat în cronologia utilizatorilor. Rețeta este simplă - intri pe linkul platformei, bagi 1.100 de lei și iei 8.200 de lei,  „și contribui la transformarea României într-un loc mai bun pentru toți cetățenii săi”, după cum ne informează falsul Isărescu, dând din buze ca și cum nu ar fi ale lui (pentru că nu sunt).

Urmărește-ne și pe Google News

Vocea e mai convingătoare, cu timbrul guvernatorului BNR, dar pe finalul clipului de 56 de secunde o ia razna și începe să vorbească româna precum Florin Răducioiu în '90, la întoarcerea în țară din Italia.

Unii comentatori s-au prins de schema de fraudă, alții (mai mulți) îl înjură pe Isărescu că ar fi mason (de obicei la pachet și cu un pic de antisemitism), vărsând frustrări mai vechi în comentariile clipului fals (poate fi văzut în original aici), care în trei zile a strâns peste 200.000 de vizualizări, fiind doar unul dintre cele care circulă pe Facebook cu conținut identic.

FOTO Michael Jordan doboară un nou record la vânzarea de ghete purtate în meciuri celebre CITEȘTE ȘI FOTO Michael Jordan doboară un nou record la vânzarea de ghete purtate în meciuri celebre

Și pe Youtube, între reclamele promovate, care intră automat în lista de clipuri pentru cei care umblă fără ad-block, circulă un clip similar, dar cu imaginea lui Daniel Dineș, fondatorul UiPath și unul dintre cei mai bogați români, care "vrea și el" să vândă, tot printr-o platformă online, calea îmbogățirii rapide: bagi 3.000 de lei și scoți de trei ori mai mult, ne tentează falsul Daniel Dines din off, deși probabil puțini sunt cei care i-ar recunoaște vocea.

Alte clipuri care au circulat recent se folosesc de imaginea lui Ion Țiriac, altele mai vechi - de numele unor companii precum Transelectrica sau Transgaz. Ba chiar au apărut și clipuri falsificate cu Marcel Ciolacu sau Sebastian Burduja care "îndeamnă românii" să investească pe diverse platforme, semn că cei care au făcut aceste clipuri este posibil să nu fie conaționali, din moment ce au impresia că cei doi sunt convingători că românii și-ar băga banii unde le zic guvernanții.

Reclamarea celor două clipuri la Facebook (Meta a concediat anul trecut 22% dintre angajați) și Google (care anul trecut a concediat 12.000 de angajați) s-a lăsat cu rezultatul scontat – roboțeii celor două platforme sunt păcăliți de roboțeii falselor platforme de trading.

Facebook: Mulțumim pentru sesizare, n-am făcut nimic.

Google: Am decis să nu scoatem acest anunț. Am descoperit că anunțul nu contravine politicilor Google

viewscnt
Afla mai multe despre
deep fake
mugur isarescu
daniel dines
frauda online