The Friedkin Group, controlat de miliardarul american Dan Friedkin, a ajuns la un acord cu gruparea engleză Everton Liverpool pentru achiziționarea clubului de fotbal din Premier League.
Dacă tranzacția se va concretiza, The Friedkin Group va ajunge să dețină trei cluburi europene: AS Roma, AS Cannes și Everton. Pentru reușita demersului miliardarului american este însă nevoie de validarea acordului de către trei foruri: Premier League, Federația Engleză de Fotbal și comitetul financiar – care va monitoriza tranzacția în mod deosebit – pentru că Everton a primit deja o penalizare de opt puncte în campionatul trecut, din cauza nerespectării fair-play-ului financiar, arată news.ro.
„Suntem încântați că am ajuns la un acord pentru a deveni acționari majoritari ai acestui club legendar. Ne concentrăm acum pe aprobările necesare pentru finalizarea tranzacției. Așteptăm cu nerăbdare să oferim stabilitate clubului și să împărtășim viziunea noastră pentru viitorul său, inclusiv finalizarea noului stadion Everton, de la Bramley-Moore Dock.", a declarat un purtător de cuvânt al The Friedkin Group.
„Caramelele” ocupă în acest moment penultimul loc în campionatul Angliei, cu un singur punct, reușit în ultima etapă din Premier League, a cincea, când a reușit un 1-1 la Leicester City.