Un sistem persistent de joasă presiune în Europa a condus la cea mai răcoroasă primăvară înregistrată pe continent din 2013, a anunțat luni serviciul european pentru monitorizarea schimbărilor climatice Copernicus, relatează dpa.
Temperatura medie din martie până în mai anul acesta a fost cu 0,45 grade Celsius sub cea înregistrată din 1991 până în 2020, a anunțat luni agenția în Reading, Anglia, scrie Agerpres.
În zone întinse din Europa au fost raportate temperaturi mai scăzute decât media pe termen lung, se arată în raportul Copernicus, excepții făcând Scandinavia și sud-vestul Peninsulei Iberice.
"În mai 2021, cea mai mare parte a Europei a cunoscut temperaturi sub medie, cu centrul anomaliei meteo localizat deasupra Germaniei", a mai spus Copernicus.
"Luna a fost caracterizată de condiții meteo ciclonice nespecifice sezonului și acest lucru a condus la cea mai rece lună mai după 2010 înregistrată în Germania, iar temperaturile maxime din Regatul Unit să fie unele dintre cele mai scăzute înregistrate", se mai arată în raport.
Cu toate acestea, la nivel global, cercetătorii au înregistrat temperaturi mai ridicate în luna mai decât media pe termen lung: astfel, în această lună temperatura medie a depășit cu 0,26 grade Celsius temperatura medie din ultimii 20 de ani.
Vestul Groenlandei, Africa de Nord, Orientul Mijlociu și nordul și vestul Rusiei au fost extrem de afectate. Pe o perioadă de 12 luni până în mai, temperatura globală a fost cu 0,29 grade Celsius mai mare decât media înregistrată din 1991 până în 2020.