Disney va cheltui 33 de miliarde de dolari pentru conținut

Disney va cheltui 33 de miliarde de dolari pentru conținut
scris 25 nov 2021

The Walt Disney Co plănuiește să cheltuiască 33 de miliarde de dolari pentru conținut în anul fiscal 2022, care a început la 1 octombrie, informează Variety.

În raportul anual depus miercuri, au fost dezvăluite detalii legat de anul anterior și previziunile pentru anul următor, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
PROFIT NEWS TV Alin Chitu, secretar de stat Ministerul Finanțelor: România are obiectiv să reducă numărul de microîntreprinderi. Guvernul are flexibilitate la îndeplinirea obiectivelor PNRR, ca în cazul scutirii de impozit a IT-iștilor CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Alin Chitu, secretar de stat Ministerul Finanțelor: România are obiectiv să reducă numărul de microîntreprinderi. Guvernul are flexibilitate la îndeplinirea obiectivelor PNRR, ca în cazul scutirii de impozit a IT-iștilor

Suma de 33 de miliarde de dolari reprezintă o creștere cu aproximativ 8 miliarde de dolari față de cheltuielile companiei din anul fiscal 2021. Suplimentarea este motivată de intenția Disney de a extinde influența în streaming, prin platforme ca Disney Plus, Hulu și ESPN Plus, în loc de partea liniară a companiei în ceea ce privește televiziunea și filmul.

Totalul va cuprinde drepturi pentru difuzarea de evenimente sportive și conținut divers pentru ESPN, ESPN Plus și alte platforme.

Strategia de acum subliniază cum Disney abordează conținutul direct-to-consumer ca principală prioritate, extinzându-și investiția în streaming cu un caracter de urgență.

În raportul anual este precizat că Disney plănuiește să lanseze în anul fiscal aproximativ 50 de titluri, în cinematografe și streaming.

Disney produce filme prin Walt Disney Pictures, Twentieth Century Studios, Marvel, Lucasfilm, Pixar și Searchlight Pictures.

Compania a comandat conținut pentru Disney Plus, Hulu și alte platforme. Pe parcursul anului fiscal 2022, unitatea General Entertainment Content estimează că va produce 60 de seriale reality, 30 de seriale de comedie, 25 de seriale dramatice, 15 seriale documentare și miniserii, 10 seriale animate, cinci filme de televiziune și mai multe programe scurte.

viewscnt
Afla mai multe despre
disney
continut