Deputații din Costa Rica au aprobat legalizarea cultivării, producției, industrializării și comercializării de canabis în scop medicinal, după trei ani de dezbateri în Congres, relatează AFP.
"Cu mare satisfacție, după un drum foarte lung și numeroase întârzieri, proiectul a fost aprobat", a anunțat deputatul care se află în spatele inițiativei, Zoila Volio.
Această decizie "va genera o redresare economică, va deschide oportunități pentru țară și va genera investiții și locuri de muncă", a spus el. "Dar cel mai important lucru este ca pacienții să primească medicamente de calitate la un preț rezonabil pentru a avea o calitate bună a vieții", a adăugat oficialul.
Potrivit activistului Isaac Amador, tatăl unui copil cu paralizie cerebrală care folosește ulei de canabis pentru a-și calma episoadele de epilepsie, aproximativ 3.500 de persoane din țară folosesc astfel de produse din motive medicale, scrie Agerpres.
El a afirmat că, până în prezent, multe familii ale acestor pacienți au obținut produsele în mod clandestin, le-au cumpărat din străinătate sau, ca și el, le-au produs singuri acasă.
La nivel mondial, peste 20 de țări permit producția și consumul de canabis în scop medicinal, inclusiv câteva state din America Latină, precum Argentina, Chile, Panama, Mexic și Columbia.
În Costa Rica, este necesar ca președintele Carlos Alvarado să semneze legea pentru intrarea sa în vigoare. Președintele și-a exprimat în trecut sprijinul pentru acest proiect. Cu toate acestea, el are drept de veto.
Pentru producția de plante și derivate ale acestora, producătorii trebuie să se înregistreze la stat și să-și declare activitățile autorităților.