Clubul Standard Liege a fost cumpărat de un fond de investiții american

Clubul Standard Liege a fost cumpărat de un fond de investiții american
scris 19 apr 2022

Clubul belgian Standard Liege a fost cumpărat de un fond de investiții american, 777 Partners, a anunat gruparea din Pro League.

"Încheierea vânzării clubului nostru între Bruno Venanzi și 777 Partners a fost finalizată marți, 19 aprilie", a anunțat clubul, citat de news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

A fost creată o structură temporară de tranziție, în cadrul căreia diferiții șefi de departamente ai clubului sunt în contact cu managerii companiei americane. În cadrul acestei structuri, Pierre Locht, fost director al academiei clubului, a fost numit director general interimar.

Scopul acestui proces este acela de a putea lua toate deciziile necesare pe termen scurt pentru club, oferind în același timp timp timp celor de la 777 Partners pentru a cunoaște funcționarea concretă a departamentelor existente.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Nu suntem încă într-un moment de panică. Investitorii arată încredere în piețele bursiere CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Nu suntem încă într-un moment de panică. Investitorii arată încredere în piețele bursiere

Activitatea de pregătire a noului sezon, în special la nivel sportiv, a început deja.

Standard Liege este un club fondat în 1898 și a câștigat de zece ori campionatul belgian, ultima dată în 2009, de opt ori Cupa Belgiei, ultima dată în 2018, de patru ori Supercupa Belgiei și a fost finalist al Cupei Cupelor, în sezonul 1981/1982.

Omul de afaceri Bruno Venanzi deține clubul din 2015. Standard Liege a ocupat la finalul sezonului regulat al Pro League locul 14, cu nouă victorii, nouă remize și 16 înfrângeri.

Fondul 777 Partners mai deține echipele Genoa și Vasco da Gama și este acționar la FC Sevilla.

PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoare CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoare

Standard a devenit al zecelea club deținut de proprietari din afara Belgiei.

În sezonul 2012/2013, echipa din Liege a fost antrenată de Mircea Rednic.

viewscnt
Afla mai multe despre
liege
belgia