Chitara lui Kurt Cobain a fost vândută la licitație pentru 6 milioane de dolari, un record

Chitara lui Kurt Cobain a fost vândută la licitație pentru 6 milioane de dolari, un record
scris 21 iun 2020

Chitara folosită de Kurt Cobain în timpul înregistrărilor la celebrul concert "Unplugged" al formației Nirvana, în 1993, a fost vândută sâmbătă, la o licitație organizată de casa Julien's, pentru 6 milioane de dolari, un record pentru o chitară.

Cumpărătorul, care a fost prezent la sesiunea de vânzări organizată în Beverly Hills (California), este antreprenorul australian Peter Freedman, fondator al Rode Microphones, potrivit unui comunicat al casei Julien's, citat de AFP, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Arafat anunță controale \ CITEȘTE ȘI Arafat anunță controale "foarte serioase" privind respectarea măsurilor anti-COVID-19

Freedman a anunțat că va prezenta instrumentul în mai multe orașe din lume, încasările din expoziții vor merge către acțiuni caritabile care să susțină lumea spectacolului.

Prețul, de 6 milioane de dolari cu taxe incluse, este mult peste cel de pornire, stabilit de casă la un milion de dolari.

Până în prezent, cea mai scumpă chitară din lume era un Fender Stratocaster, botezată "Black Strat" și folosită de chitaristul formației Pink Floyd, David Gilmour. Ea a fost vândută de muzician pentru 3,975 de milioane de dolari, la o licitație organizată în iunie 2019 de casa Christie's, în beneficiul cauzelor caritabile.

Chitara semi-acustică a lui Kurt Cobain, vândută sâmbătă, este un model rar, D-18E, fabricat de lutierul american Martin în 302 exemplare, acesta fiind din 1959. 

Chitara corespundea regulilor emisiunii "Unplugged" a canalului american MTV, în care artiștii invitați nu foloseau decât instrumente acustice sau semi-acustice.               

Concertul "Unplugged", înregistrat la New York, pe 18 noiembrie 1993, reprezintă apogeul Nirvana, unul dintre cele mai marcante grupuri rock din anii 1990, care a impus mișcarea grunge.               

Kurt Cobain, depresiv și dependent de heroină, s-a sinucis la șase luni după această prestație, pe 5 aprilie 1994.

Chitaristul și cântărețul nu a văzut albumul "Unplugged", care s-a impus pe primul loc în vânzări de la lansare, în noiembrie 1994. Potrivit revistei Billboard, discul s-a vândut în peste 5 milioane de copii în Statele Unite.

Chitara a fost vândută împreună cu carcasa, personalizată de Kurt Cobain, precum și cu bilete de depozitare a bagajelor.               

La sfârșitul lui octombrie 2019, celebrul pulover verde măslină purtat de Kurt Cobain în timpul aceluiași concert "Unplugged" a fost vândut pentru 334.000 de dolari, în cadrul unei licitații organizate de Julien's Auctions.

viewscnt
Afla mai multe despre
kurt cobain
chitara
licitatie