Cel mai mare parc tematic din lume dedicat personajului Peppa Pig, care va fi totodată primul parc de acest tip din Asia, va fi inaugurat la Shanghai în 2027, au anunțat miercuri reprezentanții producătorului de jucării Hasbro și cei ai companiei Max-Matching Entertainments, informează Xinhua.
Cu o investiție de peste 2,4 miliarde de yuani (338 de milioane de dolari americani), viitorul parc va avea o suprafață de aproape 20 de hectare și va fi amenajat pe Insula Changxing din districtul Chonming al regiunii Shanghai, care se află la circa 90 de kilometri nord de centrul istoric al metropolei Shanghai, arată Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Parcul va conține instalații inovatoare, noi zone tematice, atracții turistice, un spectacol impresionant și un hotel tematic conceput special pentru piața chineză, care se adresează familiilor compuse din trei generații, a declarat Owen Zhao, președintele Max-Matching Entertainments.
„Parcul în aer liber Peppa Pig va consolida și mai mult statutul orașului Shanghai de destinație turistică globală și îi va stimula economia. O afluență mai mare de turiști va duce la o mai mare promovare pentru Insula Changxing, districtul Chongming și Shanghai și va aduce beneficii pentru infrastructura și conectivitatea generală”, a declarat Cai Xiaofei, director adjunct al Comitetului Administrativ al Insulei Changxing.
Matt Proulx, vicepreședinte senior pentru experiențe globale, parteneriate și muzică al grupului Hasbro, a spus că renumitul producător de jucării va continua să lucreze pentru a aduce parcuri tematice în aer liber și experiențe memorabile cu personajul Peppa Pig în mai multe orașe, de care să beneficieze copiii și familiile din China.