Peste două treimi dintre bucureșteni sunt nemultumiți de curățenia orașului în care locuiesc, arată datele publicate luni de Eurostat pe baza unui sondaj care a cuprins 109 orașe europene în 2015.
Cei mai nemulțumiți europeni de curățenia orașului lor sunt locuitorii Romei, doar 9% dintre aceștia considerând că orașul lor este suficient de curat, scrie Agerpres.

De asemenea, mai puțin de jumătate din locuitori erau satisfăcuți de curățenia orașului lor în Bratislava (28%), Sofia (29%), București (37%), Madrid (38%), Budapesta (39%), Atena (41%), Berlin (45%), Bruxelles (47%) și Paris (49%).
Pe de altă parte, în rândul celor 109 orașe analizate de Eurostat, pe primul loc se situează orașul Ventspils din Letonia, unde aproape toți locuitorii (99%) au declarat să sunt foarte mulțumiți sau mai degrabă satisfăcuți de curățenia orașului lor.