Doar jumătate (56%) din locuitorii Bucureștiului sunt mulțumiți de spațiile publice (piețe, scuaruri și zone pentru pietoni) din orașul lor, arată datele publicate Eurostat pe baza unui sondaj care a cuprins 83 orașe europene în 2015.
Europenii cei mai nemulțumiți de spațiile publice din orașul lor sunt locuitorii capitalei Maltei, Valletta, în condițiile în care doar 41% dintre respondenți se declară foarte satisfăcuți sau mai degrabă satisfăcuți de spațiile publice din orașul lor. Urmează locuitorii din Atena (49%), Roma (55%) și București (56%), scrie Agerpres.

La polul opus, în rândul celor 83 orașe analizate de Eurostat, pe primul loc se situează orașul Ventspils din Letonia, unde aproape toți locuitorii (97%) au declarat să sunt foarte satisfăcuți sau mai degrabă satisfăcuți de spațiile publice din orașul lor. Ventspils este urmat de orașul olandez Rotterdam (93%), Münster din Germania, Oviedo din Spania și orașul Malmö din Suedia (toate cu 92%).