Abia eliberat, traficantul de arme Viktor Bout laudă războiul lui Putin din Ucraina

Abia eliberat, traficantul de arme Viktor Bout laudă războiul lui Putin din Ucraina

Viktor Bout în 2010. Foto: DEA

scris 10 dec 2022

Traficantul de arme rus Viktor Bout, eliberat joi de SUA în schimbul baschetbalistei americane Brittney Griner, care era închisă în Rusia, și-a exprimat sprijinul pentru Vladimir Putin și pentru ofensiva din Ucraina, pe care a spus că o sprijină deplin, într-un interviu difuzat sâmbătă de televiziunea Russia Today, apropiată Kremlinului, relatează AFP.

"Dacă aș avea posibilitatea și abilitățile necesare, m-aș oferi voluntar (pentru a lupta în Ucraina)", a declarat fostul ofițer al armatei sovietice, în vârstă de 55 de ani, spunând că "nu înțelege" de ce ofensiva masivă a Moscovei nu a avut loc încă din 2014, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Viktor Bout susține că a avut "întotdeauna" un portret al lui Vladimir Putin în celula sa, în timpul celor 12 ani de detenție din Statele Unite, acolo unde a fost condamnat în 2012 la 25 de ani de închisoare, după ce fusese arestat în 2008 în Thailanda și extrădat doi ani mai târziu. "Sunt mândru că sunt rus și că președintele nostru este Putin", a spus Viktor Bout în interviul difuzat de RT.

El s-a prezentat din nou ca un om de afaceri care a lucrat cinstit, dar care a servit drept "exemplu" pentru a-i forța pe alți ruși să accepte înțelegeri cu Washingtonul, ceea ce el a refuzat să facă. Viktor Bout a negat că ar fi vândut arme talibanilor, așa cum a fost acuzat de articole din presa americană. "Talibanii au pus un preț pe capul meu. Deci cum pot spune că am colaborat cu ei? Nu are sens", a spus el.

În final, el a acuzat Occidentul că încurajează "o sinucidere a civilizației" cu "drogurile, LGBTQ+", reluând temele propagandei Kremlinului.

Născut, potrivit unui raport al ONU, în 1967 la Dușanbe, capitala fostei republici sovietice Tadjikistan, Viktor Bout a studiat la Institutul Militar de Limbi Străine din Moscova, înainte de a se înrola în aviație. În 1991, după căderea URSS, el a reușit să achiziționeze o mare cantitate de arme la prețuri mici de la bazele militare din fosta URSS, aflate atunci în haos, și le-a vândut în mai multe zone de conflict, în special în Africa. 

viewscnt
Afla mai multe despre
viktor bout
negustorul mortii
brittney griner
razboi ucraina