Klaus Iohannis se retrage din competiția pentru șefia NATO. România susține candidatura lui Mark Rutte

Klaus Iohannis se retrage din competiția pentru șefia NATO. România susține candidatura lui Mark Rutte
scris 20 iun 2024

Președintele Klaus Iohannis i-a informat, joi ,pe membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării că se retrage din competiția pentru funcția de secretar general al NATO, informează Administrația Prezidențială. Șeful statului le-a cerut acestora să se pronunțe cu privire la candidatura lui Mark Rutte pentru funcția de secretar general al Alianței Nord-Atlantice. Astfel, membrii CSAT s-au declarat în favoarea susținerii de către România a candidaturii premierului olandez, mai spune sursa citată.

Ungaria și Slovacia au anunțat, marți, că sprijină candidatura lui Mark Rutte pentru funcția de secretar general al NATO, un pas important pentru premierul olandez în vederea obținerii funcției politice supreme din Alianța Nord-Atlantică. NATO ia decizii prin consens, astfel că orice candidat are nevoie de sprijinul tuturor celor 32 de aliați. Doar România, al cărei președinte Klaus Iohannis candidează de asemenea pentru acest post, se opune în continuare candidaturii lui Rutte, nota Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ CSAT a decis donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ CSAT a decis donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, întrebat dacă în aceste condiții își menține candidatura pentru șefia Alianței Nord-Atlantice, că despre NATO va spune mai mult joi, după ședința CSAT. Șeful statului a mai precizat că aceste chestiuni le va prezenta prima dată în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, după aceea și opiniei publice. „Mâine veți fi integral lămuriți și putem merge mai departe”, a completat Iohannis.

În luna martie, președintele Klaus Iohannis a anunțat că a decis să intre în competiție pentru funcția de secretar general al NATO, argumentând că decizia are la bază performanța României, experiența acumulată pe parcursul celor două mandate de președinte al României, înțelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, și în special regiunea noastră, și angajamentul său ferm față de valorile și obiectivele fundamentale ale NATO.

În 22 mai, Iohannis afirma că discuțiile privind succesorul lui Jens Stoltenberg la conducerea NATO ”sunt în toi”.

”Nu au avut loc alte discuții pentru ocuparea altei funcții, iar la NATO discuțiile sunt în toi, cum se spune, dar ele nu sunt în faza în care ar putea fi făcute publice”, a afirmat atunci Klaus Iohannis.

viewscnt
Afla mai multe despre
nato
klaus iohannis