Este foarte cald în Portofino, dar atmosfera a devenit foarte glacială printre locuitorii exclusivistului sat de coastă italian de când a fost impusă o restricție în privința aparatelor de aer condiționat, relatează The Guardian.
Cu o populație de doar 379 de locuitori pe tot parcursul anului, Portofino a devenit cea mai bogată comună din Italia și este cunoscută ca fiind un magnet pentru cei bogați și celebri. La începutul acestei veri, Portofino a fost izolat pentru a găzdui 800 de invitați la o petrecere înainte de nuntă pentru miliardarii indieni Anant Ambani și Radhika Merchant, care a costat 139 de milioane de euro. Madonna a sosit aici duminică, se pare pentru o petrecere găzduită de creatorii de modă Dolce & Gabbana. Și totuși, discuțiile din sat nu sunt despre asta, ci despre cu totul altceva: poliția locală vânează aparatele de aer condiționat instalate ilegal de către rezidenții care caută să scape de căldura sufocantă, scrie News.ro.
Portofino face parte dintr-un parc național regional din 1935 și, până acum câțiva ani, instalarea aparatelor de aer condiționat pe clădirile sale în culori pastelate era complet interzisă. Pe măsură ce verile au devenit mai călduroase, regulile au fost relaxate pentru a permite utilizarea aparatelor, cu condiția ca proprietarul să ceară permisiunea și să se asigure că aparatele sunt amplasate discret și nu știrbesc frumusețea naturală din Portofino.
Poliția a cercetat străzile înguste pentru a depista aparatele neautorizate care se aflau pe terasele caselor din sat. Între ianuarie și mai, au fost raportate 22 de unități instalate ilegal pe diverse acoperișuri și terase, iar alte 15 începând din iunie, odată cu creșterea temperaturilor.
Matteo Viacava, primarul din Portofino, a negat informațiile apărute în presa italiană potrivit cărora poliția ar fi folosit drone în cadrul anchetei. "Totul a început iarna trecută, când cineva a montat un aparat de aer condiționat care a acoperit o mare parte dintr-o stradă foarte îngustă", a declarat el pentru The Guardian. "Verile au devenit mult mai calde, iar lunile iulie și august au fost sufocante și foarte umede. Nu este vorba că vrem ca oamenii să sufere și să aibă somnul perturbat de căldură. Cu toții depindem de AC acum. Dar Portofino este situat într-un parc regional și există reguli care trebuie respectate", a explicat primarul.
În timp ce intrigile se încing odată cu temperatura, Corriere della Sera a relatat despre o "vendetă" în rândul rezidenților, implicând denunțuri între vecini. Unii vinovați au încercat să își ascundă aparatul de aer condiționat sau să îl deghizeze, vopsindu-l pentru a se armoniza cu împrejurimile locale. În unele cazuri, oamenii ar fi acceptat o invitație în casa unui vecin doar pentru a face în secret o fotografie a unității de aer condiționat, pe care apoi au transmis-o poliției.
Cei care încalcă regulile riscă amenzi de până la 43.000 de euro, dacă sunt urmăriți în instanță, deși Viacava a declarat că majoritatea cazurilor de până acum au fost rezolvate și că scopul nu este de a amenda oamenii. "Vrem doar să ne asigurăm că sunt respectate restricțiile și frumusețea Portofino este menținută", a spus el. "Trebuie să fie puse în locuri care nu sunt vizibile. Încet, încet, punem totul în ordine", dă asigurări edilul.
CITEȘTE ȘI SafeTech innovations promovează o majorare de capital cu acțiuni gratuiteItalia a trecut prin valuri succesive de caniculă de la mijlocul lunii iunie. Se preconizează că unele zone din centrul și sudul țării vor înregistra temperaturi de peste 40 de grade Celsius în următoarele zile. Luni, Ministerul Sănătății a plasat 17 orașe sub cod roșu, ceea ce înseamnă că se preconizează că și persoanele sănătoase ar putea fi în pericol din cauza căldurii.
Cererea de aer condiționat în Italia a crescut vertiginos în ultimii ani. Un raport din 2022 al Istat, agenția națională de statistică, a arătat că jumătate din gospodăriile italiene aveau o unitate de aer condiționat.