Intesa Sanpaolo Bank finanțează iHunt, producător român de telefoane mobile care se va lista la Bursă

Intesa Sanpaolo Bank finanțează iHunt, producător român de telefoane mobile care se va lista la Bursă
scris 25 iun 2019

iHunt Technology Import Export Ploiești, producător sub brand propriu de telefoane mobile, cu operațiuni și de import, va contracta de la Intesa Sanpaolo Bank un împrumut de 500.000 lei pentru finanțarea activității curente în următoarele 12 luni.

Firma va garanta cu bilet la ordin în alb emis de iHunt în favoarea băncii, stipulat fără protest și avalizat de Cezar Cătălin Stroe, asociatul cu 99,5% din capitalul social, contract de fidejusiune încheiat cu Cezar Cătălin Stroe și ipotecă reală mobiliară asupra soldului creditor al conturilor curente în lei și valută ale iHunt deschise la Intesa Sanpaolo Bank.

Urmărește-ne și pe Google News

Profit.ro a anunțat că iHunt Technology se va lista la cota Aero a Bursei de Valori București până la finele acestei luni, urmând să fie pus în vânzare un pachet cuprins între 10% și 25% din capitalul social al companiei. Banii atrași în urma operațiunii vor susține dezvoltarea gamei de produse electronice sub brandul iHunt.

Amazon își accelerează business-ul în România CITEȘTE ȘI Amazon își accelerează business-ul în România

"Suntem în linie dreaptă și până la finele lunii ne vom lista. Vrem să ieșim pe bursă cu un pachet inițial de 10%. Dacă există cerere mare, majorăm cota până la 25%. Sperăm să atragem în acționariat investitori strategici pentru a susține planurile de dezvoltare ale companiei", a declarat pentru Profit.ro Cezar Cătălin Stroe, acționar cu o cotă de 99,5% din capitalul social al companiei și directorul general al companiei.

Restul acțiunilor revin lui Liviu Corneliu Stroe, potrivit datelor www.termene.ro.

Operațiunea a fost anunțată de Profit.ro în februarie ca fiind pregătită.

Listarea va fi efectuată prin intermediul brokerului Goldring și, într-un scenariu optimist, iHunt ar putea veni la bursă cu o capitalizare de 38 milioane de lei. În varianta pesimistă, suma va atinge 17 milioane de lei.

iHunt technology Import Export Ploiești a fost înființată în anul 2015 și are ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet. Compania administrează magazinul online www.ihunt.ro.

ANCOM reia ideea cumpărării unui alt sediu. Unde va fi noua clădire și cine consiliază tranzacția CITEȘTE ȘI ANCOM reia ideea cumpărării unui alt sediu. Unde va fi noua clădire și cine consiliază tranzacția

În prima parte a lunii decembrie 2018, asociații companiei au hotărât schimbarea formei juridice a firmei din societate cu răspundere limitată (SRL) în societate pe acțiuni (SA), administrată în sistem unitar.

“Capitalul social al iHunt Technology Import-Export SA, în valoare de 1.410.000 lei, integral vărsat și constituit prin aport în numerar va fi împărțit într-un număr de 14.100.000 acțiuni ordinare, nominative, indivizibile, de valoare egală, emise în formă dematerializată, cu o valoare nominală de 0,1 lei/acțiune. (…) Acțiunile sunt emise în formă dematerializată și, după admiterea la tranzacționare pe una din piețele administrate de Bursa de Valori București, vor fi tranzacționate pe respectiva piață, în conformitate cu prevederile legislației aplicabile pieței de capital și a altor reglementări incidente acesteia”, se arată într-o hotărâre a acționarilor din 13 decembrie 2018.

Huawei mută în războiul cu Statele Unite CITEȘTE ȘI Huawei mută în războiul cu Statele Unite

Afacerile companiei au atins 24,7 milioane de lei în 2018, de la 24,1 milioane de lei în 2017 și 13,1 milioane lei în 2016. În schimb, profitul net a scăzut în 2018 la 482.339 lei, de la 2,14 milioane de lei în anul precedent.

Pentru acest an și 2020, Stroe vrea să pătrundă cu iHunt pe piețe din Europa, demers susținut de o investiție realizată în 2018.

iHunt va fi primul magazin online și brand de electronice listat la Bursa de Valori București pe piața Aero. Simbolul la tranzacționare va fi HUNT.

viewscnt
Afla mai multe despre
ihunt
telefoane
listare
bvb
aero
actiuni