Instanță: Vodafone România trebuie să elimine din contracte mai multe clauze abuzive privind durata minimă a contractelor. Vodafone trebuie să modifice contracte

Instanță: Vodafone România trebuie să elimine din contracte mai multe clauze abuzive privind durata minimă a contractelor. Vodafone trebuie să modifice contracte
scris 26 feb 2018

Curtea de Apel București (CAB) a respins, printr-o decizie definitivă și irevocabilă, apelul înaintat de Vodafone România împotriva unei hotărâri a Tribunalului București (TB), care a decis, în noiembrie 2015, ca operatorul de telefonie mobilă să elimine mai multe clauze abuzive legate de despăgubirile pe care clienții trebuie să le achite companiei dacă reziliază contractele înainte de expirarea duratei minime a acestora.

Într-o hotărâre similară, CAB a constatat în octombrie 2017 că RCS&RDS a inserat clauze abuzive în contractelor de abonament, faptă al cărei caracter contravențional a fost constatat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) în iunie 2015. Hotărârea este definitivă și irevocabilă.

Urmărește-ne și pe Google News

​De asemenea, instanța a constatat și la Telekom Romania Communications (fost Romtelecom), în februarie 2016, că operatorul a introdus o clauză abuzivă în contractele de abonament. Operatorul a atacat decizia la instanța superioară.

În dosarul judecat la finele anului trecut, Vodafone Romania, al doilea operator local de telefonie mobilă după numărul de clienți și cifra de afaceri, a avut calitatea de pârât, iar reclamant a fost Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Telekom atacă la instanța superioară decizia de eliminere a taxei de reziliere anticipată a abonamentelor CITEȘTE ȘI Telekom atacă la instanța superioară decizia de eliminere a taxei de reziliere anticipată a abonamentelor

Prin hotărârea din noiembrie 2015, instanța a amendat operatorul cu 200 lei pentru încălcarea prevederilor articolului 1, aliniatul 3 din Legea 193/2000, care interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Legea 193/2000 mai spune că “sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care (…) permit profesionistului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către profesionist”.

Potrivit sentinței TB, rămasă definitivă în urma deciziei Curții de Apel, Vodafone România va elimina din contracte obligația clientului de a plăti “o despăgubire în cazul încetării contractului înainte de expirarea duratei minime contractuale (…)” și paragrafele conform cărora clientul declară, la încheierea contractului, că “a citit, a înțeles și a acceptat clauzele cuprinse contract”.

Instanță: RCS&RDS a inserat clauze abuzive în contractele de abonament. Protecția Consumatorilor a amendat operatorul telecom în iunie 2015 CITEȘTE ȘI Instanță: RCS&RDS a inserat clauze abuzive în contractele de abonament. Protecția Consumatorilor a amendat operatorul telecom în iunie 2015

De asemenea, operatorul va elimina prevederile din contract care fac referire la modul de calcul al prejudiciului cauzat, care se raportează la o sumă exprimată în euro, durata minimă contractuală și numărul de luni rămase până la expirarea duratei minime contractuale.

În plus, viitoarele contracte ale operatorului nu vor mai face referire la plata de către client a unei despăgubiri atunci când acesta va dori să utilizeze o extraopțiune lunară de Internet pe Mobil în roaming, cu valoare în euro mai mică, înainte de expirarea perioadei minime contractuale.

Orange merge din nou la instanța supremă pentru a scăpa de amenda Concurenței de peste 140 milioane lei din 2011, aplicată pentru abuz de poziție dominantă CITEȘTE ȘI Orange merge din nou la instanța supremă pentru a scăpa de amenda Concurenței de peste 140 milioane lei din 2011, aplicată pentru abuz de poziție dominantă

Parte a grupului britanic de telecomunicații Vodafone, subsidiara locală avea 9,94 milioane de clienți la finele lunii decembrie 2017, în creștere cu 5,2% față de finele anului 2016.

viewscnt
Afla mai multe despre
vodafone
clauze abuzive
anpc
protectia consumatorului
instanta
decizie