Instanța a obligat Carpatica Asig Sibiu, printr-o sentință care poate fi atacată cu apel, să plătească unui fost administrator al companiei despăgubiri în sumă de 290.400 lei, plus cheltuieli de judecată de 17.067 lei.
Suma va fi încasată de fostul președinte al Consiliului de administrație al asigurătorului, Adela Elena Abrudan.
"Admite acțiunea în despăgubiri formulată de reclamanta Abrudan Adela Elena, în contradictoriu cu pârâta Carpatica Asig și în consecință obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 290.400 lei cu titlu de despăgubiri (…) Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 17.067 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Sibiu. Pronunțată în ședință publică din 08.02.2016", este decizia instanțéi.
Niciuna din părți nu a depus apel împotriva sentinței.
După un mandat de aproape trei ani, Abrudan a fost revocată de acționarii asigurătorului din funcția de președinte CA în aprilie 2015 și înlocuită de Angela Toncescu, fost președinte al fostei Comisii de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
Omul de afaceri Ilie Carabulea, fiul său și ceilalți cinci reținuți în dosarul Carpatica Asig - Angela Toncescu, Liviu Stoicescu, Maria Coșa, Georgeta Crideanu și Gheorghe Nasaru - au fost eliberați, vineri dimineață, după ce le-au expirat ordonanțele de reținere, magistrații Tribunalului Sibiu amânând, la acel moment, pentru vineri după-amiază, pronunțarea în cazul arestării preventive a acestora.