Curtea de Apel București a anulat o decizie a Consiliului Concurenței prin care a amendat Transcarpat Sportours International în 2013 pentru că, alături de alte 3 firme, a participat la trucarea unor licitații organizate de Ministerul Apărării Naționale (MApN).
“Admite acțiunea. Anulează decizia nr. 44/29.11.2013 emisă de Consiliul Concurenței în ceea ce privește (…) sancționarea acesteia cu amendă în cuantum de 142.167 lei. Obligă pârâtul la 48.113,24 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, 06.06.2016”, se arată pe pagina web a instanței.
În decembrie 2013, Consiliul Concurenței a anunțat că a sancționat Transcarpat Sportours International România, J.P. Sauer & Sohn Germania, San Swiss Arms Elveția și Brugger & Thomet Elveția cu o amendă totală de circa 2,8 milioane de euro, pentru trucarea unor licitații organizate de Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Sancțiunile au fost aplicate în cadrul investigației, declanșate din oficiu, privind practica concertată a companiilor de a truca licitațiile pentru achiziția produselor din gama «armament de infanterie» și «aparatură optică» aferentă, în perioada 2005-2007.
Consiliul Concurenței a constatat că Transcarpat Sportours International a fost împuternicită de J.P. Sauer & Sohn GmbH, San Swiss Arms AG și Brugger & Thomet AG să le reprezinte la licitații și a elaborat ofertele pentru fiecare companie.
În acest fel, au fost împârțite portofoliile de produse, astfel încât cele trei companii nu s-au mai concurat, deși exista această posibilitate, se arăta într-un comunicat al Consiliului Concurenței din decembrie 2013.
"Practic, Transcarpat a avut acces la informații sensibile și a elaborat ofertele în așa fel încât să maximizeze șansele de câștig pentru fiecare companie. Un astfel de comportament contravine atât prevederilor legislației românești în domeniul concurenței, cât și prevederilor Tratatului de Funcționare a Comunității Europene", a declarat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, în comunicat.
Astfel, Transcarpat Sportours International din România a fost sancționată cu 142.167 lei, J.P. Sauer & Sohn GmbH din Germania cu 7.063.650 lei, San Swiss Arms AG din Elveția cu 2.860.900 lei și Brugger & Thomet AG din Elveția cu 2.420.300 lei.
Conform legislației în domeniul concurenței, practicile concertate reprezintă toate acele forme de coordonare care, fără să ajungă la stadiul în care să poată fi numite înțelegeri, reprezintă tot o formă de cooperare între companii care limitează sau elimină concurența.
Cu afaceri de 5,24 milioane de lei în 2015, Transcarpat Sportours Inter¬national este deținută de omul de afaceri Dinu Solojan și, potrivit www.patromil.ro, desfășoară activități de achiziție, comercializare, formare profesională și service pentru aparatura artileristică, sisteme și subsisteme de observare, ochire și conducere a focului, muniție și armament de infanterie individual, de grup, pentru vânătoare, și cu destinație specială, arme albe, mijloace și materiale pentru intervenții și control anti-terorist, instalații, accesorii și piese de schimb pentru autovehicule civile și special echipate destinate apărării naționale, ordinii publice, siguranței și securității naționale.