Netcity Telecom: Consiliul Concurenței a ignorat dovezile prezentate; am cooperat și vom coopera cu autoritatea

Netcity Telecom: Consiliul Concurenței a ignorat dovezile prezentate; am cooperat și vom coopera cu autoritatea
scris 10 mai 2016

Netcity Telecom a prezentat Consiliului Concurenței, în cadrul investigației sectoriale, sute de documente despre rețelele de comunicații din Capitală, pe care, din nefericire, instituția le-a ignorant, susțin reprezentanții companiei.

Consiliul Concurenței a anunțat, marți, că a efectuat inspecții inopinate la sediul Netcity Telecom, parte a grupului UTI, și la punctele de lucru ale acestei companii, în cadrul investigației privind un posibil abuz de poziție dominantă, prin aplicarea unor tratamente discriminatorii pe piețele pe care acesta acționează, respectiv servicii de închiriere canalizație subterană, închiriere fibră optică echipată/neechipată și servicii adiacente.

Urmărește-ne și pe Google News

“Din nefericire, observăm că toate dovezile oferite de Netcity Telecom au fost ignorate până în acest moment de către Consiliul Concurenței, acesta alegând să își definească concluziile în baza unor opinii nesubstanțiate, primite de la operatorii de telecomunicații și fără a efectua vreun studiu de piață real. Drept răspuns, compania noastră va face în continuare toate demersurile tehnice și legale pe care le are la dispoziție pentru a convinge Consiliul Concurenței să efectueze un studiu real de piață și să se implice activ în restabilirea legalității și a mediului concurențial în piața rețelelor de telecomunicații din București”, se arată într-un comunicat al operatorului telecom remis marți Profit.ro.

Netcity Telecom este controlată indirect de omul de afaceri, printr-o societate înregistrată în Olanda.

“Netcity Telecom a cooperat și va continua să manifeste o atitudine de cooperare deplină cu Consiliul Concurenței în identificarea situației reale a rețelelor de comunicații din Capitală. În acest sens, de-a lungul investigației sectoriale și, mai ales, după publicarea în 2015 a raportului preliminar al anchetei, Netcity Telecom a depus la Consiliul Concurenței sute de documente oficiale, dovezi fotografice și date publice despre rețelele de comunicații din Capitală”, se mai spune în comunicat.

Operatorul susține că, odată cu apariția Netcity și în directă legătură cu proiectul, concurența pe piața serviciilor de telecomunicații a crescut, ducând la îmbunătățirea calității și la reducerea prețurilor serviciilor de comunicații de care beneficiază cetățenii Capitalei.

“Până în acest moment, Netcity Telecom a reușit să combată monopolurile operatorilor existenți în aproximativ 10% din suprafața orașului, ajungând, în orice scenariu, la o cotă de piață de sub 2,5%. Mai mult, contrar concluziilor Consiliului Concurenței, operatori semnificativi de telecomunicații operează în piața serviciilor fixe de telecomunicații fără a apela la infrastructura Netcity Telecom, cel mai bun exemplu fiind Orange care oferă servicii prin intermediul rețelei deținute de compania Telekom”, se mai arată în comunicat.

Grupul american MetLife desființează subsidiara din România și va continua să vândă polițe prin doi asigurători din Irlanda CITEȘTE ȘI Grupul american MetLife desființează subsidiara din România și va continua să vândă polițe prin doi asigurători din Irlanda

În luna februarie a acestui an, grupul Telekom Romania a anunțat că a încheiat cu Orange Romania două acorduri prin care operatorul de telefonie mobilă va avea acces la rețeaua fixă a Telekom Romania Communications (fosta Romtelecom), iar subsidiara Telekom Mobile Romania Communications (fosta Cosmote) va utiliza rețeaua 4G a subsidiarei locale a grupului Orange.

În baza primului acord, Orange Romania va completa portofoliul existent de servicii de voce și internet mobil, televiziune prin satelit și internet cu servicii fixe de internet de mare viteză și televiziune, folosind rețeaua urbană de fibră optică a Telekom Romania, și va lansa în curând soluții de comunicare convergente, se arată într-un comunicat al Orange Romania.

Al doilea acord va permite Telekom Romania Mobile Communications (fosta Cosmote) acces la rețeaua 4G și 4G+ a Orange Romania, liderul pieței de profil.

Niciunul dintre operatori nu a lansat servicii comerciale în baza celor două acorduri, dar au fost anunțate pentru perioada următoare.

“O bună parte dintre rețelele de cabluri aeriene de telecomunicații din București sunt construite fără autorizații și prejudiciază mediul concurențial, veniturile statului și consumatorul final. Proiectul Netcity a fost supus unor acțiuni continue de boicot și de calomniere din partea unor carteluri de operatori de telecomunicații, inclusiv în cadrul investigației sectoriale demarată de Consiliului Concurenței, cu scopul de a menține situația inacceptabilă a cablurilor aeriene din București”, se afirmă în comunicat.

În februarie 2013, președintele Asociației Naționale a Internet Service Providerilor (ANISP), Mihai Bătrîneanu, spunea într-o conferință de presă că Netcity Telecom a transformat rețeaua metropolitană de telecomunicații din București într-un monopol și, prin creșterea abuzivă a tarifelor de acces, operatorii de talie redusă vor intra în faliment, concurența va fi afectată, iar prețurile pentru utilizatorii finali vor fi majorate.

Șeful ANISP mai spunea atunci că Netcity telecom aplică tarife reduse în cazul operatorilor mari, cum ar fi RCS&RDS sau UPC România și că a sesizat aceste nereguli la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), pe care însă le-a ignorat și a îndrumat asociația către Consiliul Concurenței.

Netcity Telecom este concesionarul rețelei metropolitane Netcity, având ca responsabilități principale proiectarea, realizarea, deservirea tehnică și comercială a infrastructurii telecom a Capitalei.

Netcity reprezintă infrastructură suport pentru rețelele de comunicații existente precum și pentru cele realizate ulterior, pusă la dispoziția tuturor operatorilor de telecom care doresc să ofere servicii pe teritoriul municipiului București.

Contractul pentru realizarea rețelei NetCity a fost semnat în iunie 2008, pe o perioadă de 49 de ani, între Primăria București și UTI Systems, alături de Netcity Telecom.

Lucrările au fost estimate la peste 200 milioane euro și ar fi trebuit să se încheie în 2012. În decembrie 2008 Primăria Capitalei anunța finalizarea primului tronson, de 12 kilometri, din rețeaua Netcity, în zona Unirii.

Investiția în rețeaua Netcity, asigurată exclusiv din surse private, a depășit 40 milioane de euro, se spune în comunicatul companiei remis marți, rețeaua măsurând peste 900 de kilometri de canalizație.

Din veniturile obținute, Netcity Telecom a plătit către bugetul Primăriei Capitalei aproximativ patru milioane de euro în perioada 2008 – 2015.

În 2014, afacerile Netcity Telecom au crescut cu 12,6%, la 40,06 milioane de lei, iar profitul s-a dublat, la 10,94 milioane de lei, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice.

În 2015, Consiliul Concurenței a publicat raportul preliminar al anchetei sectoriale privind serviciile de acces la infrastructura suport pentru rețele de comunicații electronice “Netcity” din municipiul București.

În urma analizei a rezultat că serviciile altor companii care dețin infrastructuri/canalizații/galerii/rețele în București nu reprezintă opțiuni alternative reale la rețeaua Netcity.

Ca urmare, Netcity deține poziție de monopol în ariile sale de prezență din București și trebuie să se abțină de la practice abuzive, precum:

- impunerea, în mod direct sau indirect, de tarife inechitabile sau impunerea unor condiții inechitabile de tranzacționare;

-  refuzul de a trata cu anumiți beneficiari ori furnizori;

-  refuzul de a acorda accesul la infrastructură;

-  aplicarea în relațiile cu partenerii comerciali a unor condiții inegale la prestații echivalente (condițiile legate de tarife și reduceri tarifare, termene de plată etc.).

De asemenea, Consiliul Concurenței a recomandat Parlamentului și Guvernului modificarea legislației specifice atât în scopul accelerării (simplificării) procedurii de autorizare a construcției de rețele de comunicații electronice de dimensiuni mici, cât și pentru multiplicarea soluțiilor puse la dispoziția furnizorilor de servicii de comunicații electronice, inclusiv în mediul urban.

O mare parte din companiile chestionate în cadrul studiului au susținut că ar fi fezabilă îngroparea rețelei în regie proprie, cel puțin la nivelul unor tronsoane, mai ales a racordurilor, dacă ar exista un cadru legal flexibil în privința regimului de autorizare, considerat anevoios până în prezent.

Astfel, interzicerea amplasării supraterane în localități urbane a constituit și constituie o barieră la accesul pe piața serviciilor de comunicații electronice, în special pentru furnizorii care și-au dorit să intre pe piață ulterior actului normativ prin care s-a interzis amplasarea supraterană în intravilanul localităților (HG 490/2011).

Ca urmare, Consiliul Concurenței a considerat că este împiedicată intrarea operatorilor de comunicații pe piața furnizării de servicii de comunicații electronice în localitățile urbane în care nu este disponibilă încă o variantă de amplasare subterană funcțională ori dacă există nu acoperă întregul oraș/municipiu.

Conform contractului de concesiune semnat cu Municipalitatea, realizarea rețelei Netcity cuprinde trei etape:

etapa 1 - inelul central al capitalei, rețeaua magistrală;

etapa 2 - rețeaua de distribuție și branșamente în tot Bucureștiul;

etapa 3 - realizarea „Rețelei Netcity" pe întreaga zonă metropolitană din zona de competență locală a Primăriei Municipiului București.

viewscnt
Afla mai multe despre
netcity telecom
consiliul concurentei
investigatei