ICCJ respinge cererea procurorilor de arestare preventivă a lui Sebastian Ghiță în dosarul fostului primar din Ploiești

ICCJ respinge cererea procurorilor de arestare preventivă a lui Sebastian Ghiță în dosarul fostului primar din Ploiești
scris 12 iun 2017

Magistrații instanței supreme au respins, luni, propunerea procurorilor DNA de emitere a unui mandat de arestare preventivă pentru omul de afaceri Sebastian Ghiță, în dosarul în care este acuzat că i-a dat o casă fostului primar din Ploiești Iulian Bădescu, în schimbul finanțării de la bugetul local a echipei de baschet Asesoft Ploiești.

"Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție privind pe inculpatul Ghiță Aurelian Sebastian. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian, în sumă de 35 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției", este decizia pronunțată, luni, de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Urmărește-ne și pe Google News

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată în termen de 48 de ore de la comunicare, scrie News.ro.

Până acum, pe numele lui Ghiță au fost emise trei mandate de arestare în lipsă - unul în dosarul privind vizita în România a fostului premier britanic Tony Blair, în care este urmărit penal și fostul prim-ministru Victor Ponta, altul în dosarul de corupție în care fostul deputat este urmărit penal pentru trafic de influență, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat, iar cel de-al treilea în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupție, alături de foști șefi de Parchet și Poliție din Prahova. O a cincea solicitare de emitere a unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Ghiță va fi luată în discuție în 15 iunie de Tribunalul Prahova, în dosarul Hidro Prahova, în care acesta este cercetat pentru corupție alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu, de fostul președinte al Consiliului Județean Prahova Mircea Cosma și de fiul acestuia, fostul deputat PSD Vlad Cosma.

Rata anuală a inflației a stagnat în luna mai la 0,6%. Fructele și legumele s-au scumpit semnificativ față de aprilie, iar biletele de avion au costat cu 7,6% mai mult CITEȘTE ȘI Rata anuală a inflației a stagnat în luna mai la 0,6%. Fructele și legumele s-au scumpit semnificativ față de aprilie, iar biletele de avion au costat cu 7,6% mai mult

În iulie 2015, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Sebastian Ghiță și Iulian Bădescu sub acuzațiile de dare, respectiv luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, cu încălcarea prevederilor legale, la instigarea lui Sebastian Ghiță, a acordat clubului sportiv Asesoft Ploiești, susținut de acesta din urmă, o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local, în suma de 1.500.000 lei. Pentru alocarea acelei finanțări, Iulian Bădescu ar fi pretins și primit de la Sebastian Ghiță, prin intermediul unei societăți comerciale controlate de omul de afaceri, o casă de locuit situată în municipiul Ploiești, în valoare de 1.041.600 de lei, sumă din care Bădescu a suportat personal doar 124.000 de lei.

Omul de afaceri Sebastian Ghiță - reținut la Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie și plasat apoi în arest preventiv - a fost eliberat în 26 mai pe cauțiune, în baza unei decizii a Curții Supreme din Serbia, după depunerea unei cauțiuni de 200.000 de euro. Lui Ghiță i-a fost reținut pașaportul și i s-a interzis să părăsească Belgradul.

Omul de afaceri așteaptă o decizie privind cererea de extrădare formulată de autoritățile române. Când a fost prins de autoritățile sârbe, Ghiță avea permis de conducere și buletin de Slovenia și era împreună cu fratele său. În 19 mai, Ghiță a fost fost audiat la Curtea Supremă din Belgrad ca urmare a cererii de extrădare formulată de autoritățile române, el arătând că se opune extrădării și invocând persecuții politice. Avocatul său a solicitat ca măsura detenției să fie înlocuită cu arestul la domiciliu.

Sebastian Ghiță are cinci dosare penale în România.

viewscnt
Afla mai multe despre
iccj
sebastian ghita