Hope Hicks, directorul de comunicare al Casei Albe, și-a dat demisia

Hope Hicks, directorul de comunicare al Casei Albe, și-a dat demisia
scris 1 mar 2018

Hope Hicks, directorul de comunicare de la Casa Albă și unul dintre cei mai vechi consilieri ai lui Trump, se va retrage, conform administrației prezidențiale, scrie BBC.

Hicks are 29 de ani și în trecut a lucrat ca model și a fost angajată la Organizația Trump. Ea este a patra persoană care ocupă postul de șef al comunicării, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a spus că nu este clar de ce Hicks își dorește să părăsească administrația. Ea a adăugat că demisia lui Hicks nu are legătură cu declarațiile pe care le-a dat marți în fața Comitetului pentru Servicii Secrete al Congresului.

Concesie pentru ONG-uri de la Finanțe: vor putea centraliza formularele pentru redirecționarea a 2% din impozitul pe venit. Exemplu de clarificări CITEȘTE ȘI Concesie pentru ONG-uri de la Finanțe: vor putea centraliza formularele pentru redirecționarea a 2% din impozitul pe venit. Exemplu de clarificări

Există informații conform cărora Hicks a recunoscut în fața comitetului că a spus ocazional „minciuni de complezență” pentru Trump. Dar a negat că ar fi mințit în legătură cu elemente relevante privind amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016.

În timpul campaniei electorale, Hicks a lucrat ca secretar de presă. În august, a preluat postul de director de comunicare după concedierea lui Anthony Scaramucci.

„Hope este excepțională și a făcut o treabă extraordinară în ultimii trei ani. Este printre cele mai inteligente și serioase persoane care există, o persoană cu adevărat minunată”, a spus Trump într-un comunicat.

„Îmi va fi dor să o am alături de mine, dar când mi-a spus că își dorește să caute alte oportunități, am înțeles. Sunt sigur că vom mai lucra împreună în viitor”, a adăugat președintele.

viewscnt
Afla mai multe despre
hope hicks
casa alba