Irlanda salută primul proiect UE al tratatului cu privire la Brexit și ”așteaptă detalii suplimentare” de la May

Irlanda salută primul proiect UE al tratatului cu privire la Brexit și ”așteaptă detalii suplimentare” de la May
scris 28 feb 2018

Irlanda a salutat miercuri primul proiect UE de tratat cu privire la Brexit, dar se declară pregătită să discute și alte opțiuni după ce Marea Britanie va explica cum vede o continuare a comerțului și libertății de a călători, scrie The Associated Press.

Guvernul irlandez a anunțat miercuri că proiectul UE conține ”dispoziția juridică necesară în vederea implementării unei bariere” care să evite o frontieră fizică între teritoriul britanic și teritoriul irlandez al unui stat membru al Uniunii, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În lipsa unor propuneri din partea Londrei cu privire la alte opțiuni referitoare la frontieră, textul proiectului de acord european menține provincia britanică Irlanda de Nord în Uniunea Vamală, ceea ce creează o frontieră ”virtuală” la Marea Irlandei, cu restul Marii Britanii.

Dublinul precizează că ”așteaptă detalii suplimentare”, pe care premierul britanic Theresa May ar putea să le ofere într-un discurs prevăzut vineri.

May a declarat în Parlament că propunerea UE cu privire la frontiera irlandeză după Brexit va ”sublina integritatea constituțională a Regatului Unit” și că este inacceptabilă.

Fostul europarlamentar Adrian Severin va fi eliberat condiționat; el a executat un an și trei luni din pedeapsa de patru ani de închisoare pentru luare de mită CITEȘTE ȘI Fostul europarlamentar Adrian Severin va fi eliberat condiționat; el a executat un an și trei luni din pedeapsa de patru ani de închisoare pentru luare de mită

Proiectul european de acord cu privire la Brexit propune ca provincia britanică să rămână efectiv în piața unică europeană și Uniunea Vamală, pentru a se evita astfel introducerea unei frontiere fizice cu Irlanda, un stat membru UE.

Textul precizează că această prevedere va intra în vigoare doar dacă nu se găsește altă soluție cu privire la frontieră.

May a declarat miercuri că acest lucru ar ”sumbina piața comună a Regatului Unit” prin instituirea unei bariere între provincia britanică Irlanda de Nord și restul Regatului Unit.

”Niciun premier britanic nu poate accepta acest lucru”, a subliniat ea.

Însă ea a spus că Londra va lucra împreună cu Bruxellesul la aceste propuneri și a dat asigurări că este ”absolut angajată” să evite o frontieră fizică.

Negociatorul șef UE cu privire la Brexit Michel Barnier a prezentat miercuri prima versiune europeană a textului unui acord cu Marea Britanie pe tema retragerii ordonate a regatului din Uniune, prevăzută anul viitor.

”Dacă vrem să avem succes în aceste negocieri, iar eu vreau să avem succes, trebuie să accelerăm”, a subliniat el.

Textul - de 120 de pagini -, care va fi supus negocierii și probabil va fi modificat semnificativ, traduce progresele înregistrate de ambele părți în termeni juridici.

El va constitui baza tratatului final al Brexitului, care trebuie adoptat înainte de retragerea regatului, prevăzută pe 29 martie 2019.

În text este menționată o perioadă de tranziție - începând din 30 martie 2019 și până pe 31 decembrie 2020 -, care să ajute Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană, .

Frontiera irlandeză se dovedește din nou un obstacol în negocierea Brexitului, iar politicieni antieruopeni își acuză rivalii că se folosesc de ea pentru a împiedica Marea Britanie să părăsească definitiv Uniunea.

Londra și Bruxellesul au convenit în decembrie ca o barieră ”invizibilă” să rămână deschisă între Irlanda de Nord și Irlanda după Brexit, în 2019, însă nu precizează cum se va întâmpla acest lucru în practică.

Politicieni britanici care susțin Brexitul denunță dur faptul că UE vrea ca -în lipsa altei soluții - Irlanda de Nord să continue să adere la reglementările UE.

Ministrul britanic de Externe Boris Johnson a acuzat opozanții Brexitului că folosesc frontiera pentru a lega Londra la mâini, ”pentru ca să nu putem părăsi cu adevărat UE”.

viewscnt
Afla mai multe despre
irlanda
brexit