HARTA Aproape toată țara este sub cod roșu de caniculă. Temperaturile ajung la 42 de grade

HARTA Aproape toată țara este sub cod roșu de caniculă. Temperaturile ajung la 42 de grade
scris 15 iul 2024

Zona aflată sub avertizare cod roșu de caniculă se extinde luni și marți, temperaturile urmând să ajungă la 42 de grade. Medicii recomandă populației să evite expunerea la soare, îmbrăcămintea de culoare închisă și deplasările la orele prânzului.

O avertizare cod portocaliu de caniculă va fi valabilă luni și marți în Maramureș și în cea mai mare parte a Transilvaniei, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO&DOCUMENT Primele date anunțate după fuziunea cu un vot istoric a fintech-ului german NAGA cu CAPEX.com, fondat de Octavian Pătrașcu CITEȘTE ȘI VIDEO&DOCUMENT Primele date anunțate după fuziunea cu un vot istoric a fintech-ului german NAGA cu CAPEX.com, fondat de Octavian Pătrașcu


” În Maramureș și în cea mai mare parte a Transilvaniei, valul de căldură va persista și se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35...40 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.  Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale”, transmit meteorologii.

HARTA Aproape toată țara este sub cod roșu de caniculă. Temperaturile ajung la 42 de grade

Pentru luni și marți a fost emisă o avertizare cod roșu, zona afectată de caniculă extinzându-se. Zonele afectate sunt Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei, scrie News.ro

”În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33...36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale”, anunță ANM.

Valul de căldură va persista în toată țara și în zilele următoare.

Recomandări pentru populație

Specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București au transmis o serie de măsuri preventive pe durata valului de căldură extremă ce poate avea efecte negative asupra sănătății.

Hidratarea corespunzătoare:

Consumați apă din abundență, chiar dacă nu simțiți sete. Evitați băuturile alcoolice, cafeaua și sucurile carbogazoase, deoarece acestea pot contribui la deshidratare.

Păstrați întotdeauna la îndemână o sticlă cu apă.

Îmbrăcămintea adecvată:

Purtați haine ușoare, de culoare deschisă și din materiale naturale, cum ar fi bumbacul, care permit pielii să respire.

Folosiți pălării cu boruri largi și ochelari de soare pentru a vă proteja de radiațiile solare.

Protecția solară:

Aplicați cremă de protecție solară cu un factor de protecție (SPF) adecvat înainte de a ieși afară. Reaplicați la intervale regulate, mai ales după transpirație sau contact cu apa.

Evitarea expunerii la soare:

Stați în interior în timpul orelor de vârf (10:00 - 18:00), când radiațiile solare sunt cele mai puternice.

Dacă trebuie să ieșiți afară, căutați zone umbroase și faceți pauze frecvente la umbră sau în locuri răcoroase.

Spania câștigă Euro 2024 și o mică avere CITEȘTE ȘI Spania câștigă Euro 2024 și o mică avere

Utilizarea ventilației și aerului condiționat:

Mențineți locuința bine ventilată. Folosiți ventilatoare sau aer condiționat pentru a răci încăperile.

Petreceți timp în spații publice climatizate, cum ar fi mall-urile sau bibliotecile, dacă acasă nu aveți aer condiționat.

Alimentația ușoară:

Consumați mese ușoare, bogate în fructe și legume, care conțin un conținut ridicat de apă.

Evitați alimentele grele și bogate în grăsimi, care pot genera un disconfort suplimentar.

Monitorizarea persoanelor vulnerabile:

Acordați o atenție deosebită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni medicale cronice, care sunt mai sensibile la efectele căldurii extreme.

Verificați periodic starea de sănătate a acestor persoane și asigurați-vă că sunt bine hidratate și răcorite.

Activitatea fizică:

Limitați activitățile fizice intense în aer liber în timpul caniculei.

Dacă este necesar să faceți exerciții, alegeți momentele mai răcoroase ale zilei, cum ar fi dimineața devreme sau seara târziu.

Recunoașterea semnelor de epuizare termică și insolație:

Specialiștii recomandă atenție la simptomele epuizării termice: transpirație abundentă, slăbiciune, amețeli, greață, dureri de cap.

În cazul insolației, simptomele pot include piele uscată și fierbinte, confuzie, pierderea cunoștinței.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
canicula
vara
caldura