Prim-ministrul Sorin Grindeanu a decis înlocuirea lui Petre-Dragoș Voinescu de la conducerea Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), cum a anunțat Profit.ro în exclusivitate în urmă cu o săptămână. La acel moment, șeful Guvernului a negat public schimbarea, inclusiv la postul public de televiziune, afirmând că retragerea lui Voinescu de la Antifraudă este "o informație falsă".
La momentul la care Grindeanu nega, Voinescu își eliberase deja biroul de la Antifraudă.
Astăzi, decizia semnată de Grindeanu pentru demiterea lui Voinescu de la Antifraudă a apărut în Monitorul Oficial. Documentul relevă că propunerea cu înlocuitorul îi fusese trimisă lui Grindeanu încă din 7 martie, fiind înregistrată tot atunci la Secretariatul General al Guvernului.
În locul lui Voinescu a fost numit Marin-Marius Florea, fost director pentru Activitate de Inspecție Fiscală în cadrul Direcției Județene de Finanțe Giurgiu.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Proiectul legii prevenției, pregătit pentru oamenii de afaceriFlorea Marin-Marius a avut atribuții de coordonare a activităților de combatere a evaziunii și fraudei fiscale, în funcții precum cea de director general adjunct/șef serviciu în cadrul Activității de inspecție fiscală de la DGRFP București (2015 - 2017) și respectiv Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili (în 2014). În anul 2013, a ocupat funcția de Șef administrație adjunct la DGRFP București, activitatea de inspecție fiscală, iar în perioada 1998-2003 a fost inspector, la Direcția Generală de Control Fiscal din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
Noul șef de la Antifraudă este licențiat în științe economice, specializarea Finante, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice - București. De asemenea, deține un Master în Investigarea Fraudelor, urmat la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Drept.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Prețul medicamentelor al căror patent a expirat va fi redus cu 35%Inițial, pentru acest post a fost luat în calcul Gabriel Gheorghe, fost candidat din partea ALDE la ultimele alegeri parlamentare. Acesta a recunoscut public că este luat în calcul pentru conducerea Antifraudei, dar numele său a căzut în final în urma negocierilor politice.
Petre-Dragoș Voinescu a fost numit, în noiembrie anul trecut, prin detașare, în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și cu rolul de a coordona Direcția Generală Antifraudă Fiscală.
CITEȘTE ȘI Fiscul explică într-un ghid cum poți plăti taxele și impozitele prin bancă, poștă, numerar sau cardPostul de vicepreșdinte ANAF coordonator al Antifraudei Fiscale rămăsese liber după ce Daniel Diaconescu și-a dat demisia ca urmare a acuzării sale de abuz în serviciu de către DNA în dosarul Murfatlar-Euroavipo.
Înaintea lui Diaconescu, vicepreședinte ANAF coordonator al Antifraudei a fost Romeo Nicolae. În septembrie anul trecut acesta a fost acuzat de DNA pentru trafic de influență și pus sub control judiciar.
La începutul acestui an, Dragoș Doroș a demisionat din funcția de șef al ANAF, la conducerea Fiscului fiind numit Bogdan Stan.