O persoană a fost carbonizată, iar alta rănită, fiind transportată la spital, în urma unui incendiu care a cuprins un depozit de legume și fructe din Afumați, județul Ilfov, anunță, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov.
Incendiul a fost anunțat la 112, în jurul orei 2.00, precizează purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Adrian Marin.
"La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la întregul depozit. Având în vedere pericolul de prăbușire a elementelor de construcție, s-a acționat perimetral, pe toate laturile clădirii, fără a se pătrunde în interior. Au intervenit peste 25 de echipaje de pompieri (18 autospeciale de stingere, trei autoscări, două descarcerări, patru ambulanțe SMURD)", a mai spus Adrian Marin.
El a adăugat că suprafața estimată a fi afectată este de 2.000 de metri pătrați. La ora 06:00, pompierii încă lucrau din exterior pentru lichidarea ultimelor focare, scrie News.ro.

"În urma verificărilor, a fost găsită o persoană carbonizată în unul dintre spațiile depozitului. O altă persoană, un bărbat de 30 ani, ca urmare a expunerii la fum, a fost transportat de o ambulanță SMURD la Spitalul Floreasca", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov.
Marin a menționat că, în momentul transportului la spital, starea rănitului era bună, bărbatul fiind conștient și stabil.

Cauza probabilă care a condus la producerea incendiului va fi stabilită după încheierea operațiunilor de stingere, au mai spus pompierii.
