Cabana Piscul Negru din Transfăgărășan, construită în anii '60, a fost scoasă la licitație de la prețul de 275.000 de euro, potrivit Artmark, citat de News.ro.
Cabana Piscul Negru se află aproximativ la mijlocul Transfăgărășanului și la 12 km de tunelul de 884 de metri lungime, cel mai lung din cele 5 tuneluri ale drumului, situat la cea mai mare înălțime din țara noastră.
A fost construită în anii '60, pentru specialiștii geodezi care au efectuat studiile legate de viitorul drum ce urma să străbată Munții Făgărașului.
Cabana are 16 camere și a fost realizată din piatră și bârne de lemn, integrându-se în cadrul natural montan al „Drumului printre nori”.
CITEȘTE ȘI Ryanair pregătește noi curse spre RomâniaConstrucția poate deveni atât casă de vacanță, cât și cabană turistică. Suprafața amplă a terenului (7000 mp) creează potențial pentru dezvoltarea unui complex de cazare. În imediata apropiere a cabanei se află peșterile Piscul Negru, cascada Piscul Negru și Mănăstirea Sfântul Proroc Ilie.
Alte atracții din Transfăgărășan sunt Lacul și Cascada Bâlea, Lacul și Barajul Vidraru, Cascada Capra (Iezerului), Masivul și Lacul Capra, Cetatea Poenari și Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac, unul dintre puținele hoteluri de gheață din Europa de Est, deschis doar pe timpul iernii.