Fosta șefă a Cancelariei Camerei de Comerț și-a recunoscut vinovăția într-un dosar în care e urmărit și Mihail Vlasov

Fosta șefă a Cancelariei Camerei de Comerț și-a recunoscut vinovăția într-un dosar în care e urmărit și Mihail Vlasov
scris 25 oct 2016

Procurorii DNA au trimis-o în judecată pe fosta șefă a Cancelariei Camerei de Comerț și Industrie a României Cornelia Liliana Ștefănescu, după ce aceasta a recunoscut acuzațiile de delapidare și fals, într-un dosar în care mai sunt urmăriți penal fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României Mihail Vlasov, fiica lui, Ingrid Vlasov, și soțul acesteia, Marian Nedelcu. Prejudiciul stabilit de anchetatori în cauză se ridică la circa 60 de milioane de lei. Procurorii propun instanței condamnarea Corneliei Ștefănescu la doi ani de închisoare cu suspendare și efectuarea a 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.

Procurorii DNA au dispus sesizarea instanței de judecată după ce Cornelia Liliana Ștefănescu, fostă șefă a cancelariei Camerei de Comerț și Industrie a României, a recunoscut comiterea infracțiunilor de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut că "în perioada 2008-2014, inculpatul Vlasov Mihail, în calitate de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României - C.C.I.R., abuzând de prerogativele funcției deținute, a întreprins demersuri pentru promovarea unor interese private, în detrimentul entității pe care o reprezintă, cu repercusiuni negative în planul climatului investițional, reducând, totodată, eficiența măsurilor adoptate la nivel public pentru susținerea și dezvoltarea economică internă".

Anchetatorii susțin că, în perioada respectivă, Mihail Vlasov și alte persoane din conducerea Camerei și a S.C. Romexpo S.A., printre care și Cornelia - Liliana Ștefănescu, prin actele și faptele lor au produs un prejudiciu de 54.342.145 lei Camerei de Comerț și de 6.086.741 lei bugetului S.C. Romexpo S.A.

"Inculpata Ștefănescu Cornelia - Liliana, în calitatea anterior amintită, în baza împuternicirii primită din partea președintelui CCIR., a semnat trei contracte prin care au fost direcționate fonduri din bugetul acestei instituții către diverse persoane și societăți, în scopul sprijinirii intereselor de afaceri ale acestuia din urmă sau ale unor membri de familie ai acestuia", mai arată procurorii.

În urma recunoașterii vinovăției, procurorii propun instanței condamnarea Lilianei Ștefănescu la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de doi ani.

Dragu: Analizăm opțiunea de a sesiza Curtea Constituțională pe legea de eliminare a 102 taxe, printre care timbrul de mediu și taxa radio-TV CITEȘTE ȘI Dragu: Analizăm opțiunea de a sesiza Curtea Constituțională pe legea de eliminare a 102 taxe, printre care timbrul de mediu și taxa radio-TV

"Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata Ștefănescu Cornelia - Liliana va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei în raza căreia are stabilit domiciliul sau locuiește în fapt", mai propun procurorii.

Dosarul de urmărire penală privind-o pe Cornelia - Liliana Ștefănescu împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Iași.

Anchetatorii arată că în același dosar continuă efectuarea de acte de urmărire penală fașpă de Mihail Vlasov, Elena Ingrid Vlasov și Marian Nedelcu.

Ingrid Vlasov a fost pusă, în martie, sub acuzare de procurorii DNA, în dosarul tatălui ei, pentru că ar fi prejudiciat Camera de Comerț și Industrie a României, de la care a obținut 20.000 de lei în baza unor contracte fără justificare economică pentru instituție.

În acest dosar, sunt urmăriți penal atât fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României Mihail Vlasov, cât și fiica sa Ingrid Vlasov și soțul acesteia, Marian Nedelcu.

Ingrid Vlasov a fost informată, pe 7 martie, că a fost pusă sub acuzare, fiindu-i schimbată calitatea în dosar, din suspectă în învinuită.

În perioada 2008 - 2009, Ingrid Vlasov în calitate de administrator al S.C. Ingrid Vlasov S.R.L., a încheiat două contracte de cesiune neexclusivă a drepturilor de autor cu Camera de Comerț și Industrie a României, în baza cărora a încasat suma totală de 20.595 lei, pentru prestații ce nu au justificare economică pentru această instituție publică, susțin anchetatorii.

Obiectul contractelor a constat în cedarea dreptului de reproducere și difuzare a imaginii firmei lui Vlasov.

”Aceste contracte nu aveau justificare economică, nerezultând necesitatea sau vreun avantaj pentru Camera de Comerț și Industrie a României ca imaginea firmei S.C. Ingrid Vlasov S.R.L. să apară în Buletinul Oficial al Camerei, cu atât mai mult cu cât instituția publică respectivă percepea și percepe tarife de la firmele care vor să apară în paginile acestei publicații (tariful practicat este între 50 și 3.500 de euro/apariție, în funcție de dimensiunea și poziționarea reclamei)”, arată DNA.

În perioada 2009 - 2012, Marian Nedelcu, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a încheiat două contracte de colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a României prin care a beneficiat de suma 220.780 de lei, achitată integral, fără ca prestațiile să fi fost realizate, mai arată procurorii.

De asemenea, la data de 5 septembrie 2012, Marian Nedelcu, în aceeași calitate, a încheiat un contract cu S.C. Romexpo S.A. având ca obiect închirierea imobilului ”Casa Leda” și a terenului aferent, la prețul de 500 lei/lună, fără TVA, pentru casă, în prețul chiriei fiind inclusă și valoarea utilităților, și de 0,1 euro/mp/lună pentru teren, susțin procurorii.

Valoarea totală a prejudiciului cauzat, reprezentând venituri nerealizate precum și costul utilităților suportate din bugetul S.C. Romexpo S.A. pentru perioada septembrie 2012 - octombrie 2014, este de 109.025 de lei, potrivit DNA.

La data de 12 decembrie 2013, Marian Nedelcu, în nume personal, a încheiat cu S.C. Romexpo S.A. promisiunea de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul ”Casa Leda” la prețul de 100.000 euro, la care se adaugă TVA, mai susțin anchetatorii.

În plus, la data de 12 decembrie 2013, suspectul Nedelcu Marian, tot în nume personal, a încheiat cu Camera de Comerț și Industrie a României un contract de închiriere pentru terenul în suprafață de 2.900 mp (aflat în incinta S.C. Romepxo S.A.), tot la un preț derizoriu, valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului instituției publice, reprezentat de venituri nerealizate în perioada decembrie 2013 - iunie 2014, fiind de 39.617 lei, potrivit DNA.

viewscnt
Afla mai multe despre
mihail vlasov
camera de comert
cornelia liliana stefanescu