Ministerul Finanțelor se pregătește să modifice legislația ajutorului de stat, astfel încât proiectele care sunt depuse în termen și îndeplinesc condițiile de eligibilitate, dar nu mai "prind" fonduri disponibile, să primească bani la o eventuală suplimentare în cursul aceluiași an sau la deschiderea bugetului pentru anul următor.
"În urma verificării cererilor de acord pentru finanțare depuse, s-a constatat că există proiecte de investiții de dimensiuni mari, care pot aduce o contribuție susținută la dezvoltarea regională, dar care, conform prevederilor actuale (ale H.G. nr. 807/2014, n.r.), nu pot intra în analiză și nu pot fi soluționate. Ca urmare, considerăm că este necesară revizuirea cadrului legislativ privind posibilitatea analizării tuturor cererilor de acord pentru finanțare depuse, inclusiv a celor care, la momentul depunerii, nu se încadrează în bugetul alocat schemei", este argumentul Ministerului Finanțelor.
Pentru cererile de acord pentru finanțare depuse până la data epuizării bugetului anual alocat schemei și care nu se încadrează în acesta, dar care îndeplinesc cumulativ toate condițiile și criteriile de eligibilitate, vor fi emise proiecte de acord pentru finanțare. Proiectele de acord pentru finanțare vor fi aprobate în ordinea în care au fost emise, după suplimentarea bugetului anual alocat schemei în anul în curs sau în anul următor în limita bugetului alocat.
CITEȘTE ȘI LISTA Teraplast, Therme, Borsec, Vrancart, Prodplast, Automobile Dacia, Bosch, Maspex cer ajutor de statLa 10 septembrie a fost deschisă sesiunea de înregistrare a cererilor de acord pentru finanțare, bugetul disponibil fiind de 614 milioane lei.
Datele actuale relevă că, până 1 noiembrie 2018, au fost depuse 43 de cereri de acord pentru finanțare, pentru proiecte de investiții în valoare de 4,4 miliarde de lei, pentru care este cerut ajutor de stat în valoare cumulată de 1,6 miliarde lei.
Vedeți aici lista prezentată de Finanțe în octombrie, dar care include doar 41 de proiecte